În perioada 10 – 12 aprilie a.c., la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a avut loc ce-a de-a zecea ediție a Salonului Internațional al Inovării și Cercetării Științifice Studențești Cadet INOVA. La manifestare au participat studenți de la 10 universități din România și 4 universități din Republica Moldova.
Lucrările ce au reprezentat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, bazate pe cercetările realizate în Laboratorul de Inventica și Transfer Tehnologic INVENTRANSFER, au fost foarte apreciate de juriul ediției din acest an.
Astfel, Marele Premiu a fost câștigat de lucrarea Sistem de parasolare cu reglare dinamică pentru parbriz, autori: Alexandru LEONTE, Ciprian BEJENAR, Lucian VĂCARU, Laura-Cătălina DOSPINESCU, Constantin-Cornel TUDURIU. Sistemul parasolar cu reglare dinamică își propune să îmbunătățească confortul conducătorului vehiculului auto, feroviar, al echipamentelor de zbor sau al navelor maritime, în cazul fenomenului de orbire solară sau provenit de la alte surse puternice de lumină. Sistemul modifică în trepte, automat și rapid, gradul de transparență al geamului în zona de unde provine sursa de lumină. Proiectul se alătură altor teme similare din domeniul ingineriei autovehiculelor aflate în studiu în cadrul Facultății de Inginerie Electrica și Știința Calculatoarelor din Suceava.
Medalie de aur și Premiul special al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci au fost acordate pentru lucrarea Sistem pentru aerisire și ventilație, autori: Daniel-Sebastian SOLOVĂSTRU, Marian BEJENAR, Ciprian BEJENAR, Visarion-Cătălin IFRIM, Zvika ISRAELI.
Tot Medalie de aur a fost acordată pentru Sistem pentru economisirea surselor de lumină și metodă de reglare, autori: Marian BEJENAR, Ciprian BEJENAR, Andrei-Dumitru NAȘCU, Eugen IAVORSCHI, Oana-Vasilica GROSU.
Medalie de bronz a fost acordată lucrării Sistem solar hibrid cu ajustare automată, autori: Irina ALISAVETEI, Ciprian BEJENAR, Eugen IAVORSCHI, Visarion-Cătălin IFRIM, Mahmoud ABU-BANDORA.
Distincția Inovator de elită a fost acordată lui Eusebiu TOADER pentru lucrarea Sistem automat pentru monitorizarea activității conducătorilor auto.
„Prin participarea la saloane de invenții, studenții sunt inspirați să-și dezvolte propriile idei creative, învață să gândească în afara tiparelor și să găsească soluții noi la problemele întâlnite în domeniul pentru care se pregătesc”, a menționat conf. univ. dr. ing. Silviu Mihai Petrișor, președintele salonului.