Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava are plăcerea să vă invite la spectacolul de teatru „Paravan. Două telefoane”, scris şi regizat de Matei Lucaci-Grunberg. Piesa de teatru va fi prezentată miercuri, 22 aprilie, de la ora 19, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al USV.
„Paravan. Două telefoane” este o comedie dinamică în două acte care prezintă ultima repetiţie a unei piese de teatru şi premiera ei.
Acţiunea se desfăşoară în jurul celor 4 actori, regizorul şi o asistentă de platou. Plin de parafraze la lumea teatrului şi la texte clasice din Caragiale, Ionesco, Cehov sau Shakespeare, spectacolul oferă publicului prilejul de a urmări cum se dezvoltă şi se construiesc semnificaţiile multiple ale unui text dramaturgic, cum se negociază sensuri şi trăiri între actori şi cum uneori problemele personale se confundă cu problemele personajului.
DISTRIBUŢIE:
Irina Antonie – Veta, Julieta, Ana
Tavi Costin – Chiriac, Romeo, Victor
Iulia Ciochină – Masa, doamna Martin, Denisa
Andrei Cătălin – Medvedenko, domnul Martin, Eduard
Mădălina Craiu – Irina
Ştefan Hulubă – regizor
Preţul unui bilet la spectacol este de 15 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Biletele se pot achiziţiona între orele 10:00 – 16:00, la camera 101, din corpul F al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, sau la intrarea în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, înaintea spectacolului. Informaţii şi rezervări la telefonul: 0753 595 452.