Studenții Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava au participat, joi, 15 noiembrie 2018, la sediul BNR – Agenția Suceava, la vernisajul „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede“, expoziție organizată de către Muzeul Băncii Naționale a României și Agenția BNR Suceava.
La eveniment au participat atât doctoranzi cât și studenți de la programele de studii Administrarea Afacerilor, Afaceri Internaționale, Asistență Managerială și Administrativă, însoțiți de cadre didactice – Prof.univ.dr. Carmen Năstase, decan al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, și conf.univ.dr. Carmen Boghean. În cadrul vernisajului, domnul Dan Ilie, expert în cadul Direcției Muzeu și educație financiară din Centrala Băncii Naționale a României, a prezentat expoziția ce conține cele peste 100 de specii și subspecii din fauna lumii, prin intermediul a peste 250 de însemne monetare – de la monede din Antichitate, Evul Mediu şi Epoca Modernă, emise de diverse state, regate și imperii, până la bancnote moderne din 59 de țări și teritorii de pe 6 continente. Expoziția promite vizitatorilor o experiență unică, provocatoare prin tematică și valoarea pieselor expuse, precum și prin dimensiunea globală a provenienței acestora. Expoziția va fi deschisă publicului la Agenția BNR Suceava în perioada 15 noiembrie 2018 – 15 iunie 2019, fiind o oportunitate pentru ca un număr cât mai mare de studenți, doctoranzi și cadre didactice să beneficieze de un eveniment inedit, ce îmbină caracterul educațional cu divertismentul cultural.