Colecţia „Traductio” a Editurii Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava s-a îmbogăţit recent cu o traducere realizată de studenţii FLSC Cosmina Calancea, Adina Hîrgău, Daniela Bargan, Iulyia Todiruţ, sub coordonarea conf. univ. dr. Raluca-Nicoleta Balaţchi: Jules Renard, Tablouri din natură (ilustraţii originale de Ana şi Luciana Constantinescu, prefaţă de Raluca-Nicoleta Balaţchi şi postfaţă de Simona-Aida Manolache).
Realizată în cadrul proiectului Rose, cartea pune în lumină importanţa unei triple relaţii: traducerea şi didactica limbilor moderne; textul şi ilustraţia; originalul şi retraducerea. Constituindu-se într-o lectură modernă a povestirilor lui Renard, care le accentuează mesajul ecologic, traducerea reuşeşte să păstreze dubla adresare a originalului (adult şi copil), atât la nivel verbal, cât şi iconic, fiind singura versiune a textului renardian însoţită de ilustraţii.
După cum subliniază în postfaţa traducerii conf.univ. dr. Simona-Aida Manolache (coordonatoarea proiectului ROSE MIRAGES), prin desenele expresive, ușor ironice, perfect adecvate ideii de minimalism reprezentativ particularizant, ale Anei și Lucianei Constantinescu, volumul le oferă cititorilor mici și mari plăcerea de a (re)descoperi lumea din jur, fascinantă în diversitatea ei, diferit și similar surprinsă în variatele limbi ale planetei.