Recent, la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc selecția studenților care vor beneficia de bursa SILC (Séjour d’immersion linguistique et culturelle), oferită de organizația ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et Partage / Asociația Sevriolenă de Ajutor și Prietenie) din Sevrier, Franța.
Este vorba de o bursă unică în țară, concepută sub forma unui „stagiu de imersiune lingvistică și culturală” în Franța, în frumoasa regiune alpină Haute-Savoie, pe o durată de trei săptămâni. Bursierii români sunt găzduiți chiar de membrii ASAP, în fiecare saptamână fiind primiți de o altă familie, ceea ce le permite exersarea și îmbunătățirea competențelor lingvistice într-o situație de comunicare reală, în termeni de viață cotidiană, cu vorbitori nativi. Competențele de comunicare sunt dublate de competențele culturale, care vizează cunoașterea și participarea la modul de viață savoiard, înțelegerea unor tradiții locale, dar și organizarea și funcționarea vieții asociative în societatea franceză.
Programul SILC le oferă bursierilor posibilitatea de a face o incursiune autentică în spațiul francez pe o gamă de aspecte extrem de bogate și de variate, din punct de vedere lingvistic, cultural, asociativ, civic, turistic, culinar, artistic etc. Pe parcursul acestui stagiu, care are loc, de regulă, în septembrie și octombrie, bursierii Universității sucevene sunt implicați în manifestări ale vieții de asociație, prin acțiuni de voluntariat precum organizarea unei serate gastronomice româno-franceze sau participarea la Sărbătoarea recoltei (Fête du terroir). Totodată, aceștia participă, ca invitați, la ședințele Consiliului Local, asistă la diferite cursuri în liceele din orașul Annecy, întâlnesc tineri implicați în diferite asociații. Studenții suceveni acordă interviuri în presa locală sau la radio, în care își definesc identitatea culturală, își motivează interesul pentru cultura și civilizația franceză, își fac cunoscute impresiile, trăirile și emoțiile. Bursierii beneficiază de două zile la Paris, unde participă la o ședință a Senatului (la invitația primarului-senator din Sevrier) și vizitează obiectivele turistice și culturale specifice capitalei franceze. Sunt mereu la înălțime, mai ales atunci când ajung pe platforma cea mai înaltă a Mont Blancului, L’Aiguille du Midi (3842 m) sau când fac drumeții montane.
In curând, numărul studenților de la USV care au beneficiat de astfel de stagii va ajunge la cincizeci, un bilanț deosebit de fructuos, ceea ce ilustrează interesul pentru limba și civilizația franceză, beneficiile unui astfel de sejur unic, dar, mai ales, impactul de lungă durată asupra vieții personale și profesionale a acestor tineri. Unii dintre foștii bursieri au devenit profesori la USV, alții, profesori în școli și licee din regiune, inspectori de specialitate în învățământ, doctori sau doctoranzi în filologie, alții lucrează la firme de traduceri sau la multinaționale. Foarte îmbucurător este, cu siguranță, faptul că unii dintre ei au creat sau sunt membri în asociații cu scop non-lucrativ, ceea ce arată că au înțeles, cu adevărat, spiritul ASAP.
Deși mulți dintre ei sunt acum căsătoriți și au și copii, toți încearcă să fie prezenți la întâlnirile anuale prilejuite de vizita membrilor ASAP în România, întâlniri la care vin cu copii, ca o frumoasă promisiune de continuare, prin noile generații, a relațiilor indestructibile deja create.
Cu astfel de gânduri, studentele Bargan Daniela din anul I, Specializarea Limba și literatura franceză – Limba și literatura germană, și Prodan Olivia, anul I, Specializarea Limba și literatura franceză – Limba și literatura spaniolă, câștigătoarele din acest an ale bursei SILC, își pregătesc bagajele pentru stagiul sevriolen-parizian.
Și anul acesta, selecția bursierelor a fost dificilă, dată fiind calitatea dosarelor depuse de către cei șapte candidați. Comisia de selecție, formată din Jean-Marie Cardinet – președinte ASAP, Jacques Robert – trezorier, Emanuel Prieur – trezorier adjunct și lector univ. dr. Camelia Biholaru, prima caștigătoare a bursei ASAP (1998), a cântărit îndelung punctele tari și punctele slabe ale fiecărui dosar. Proba decisivă a fost interviul, întâlnirea directă cu candidații, sub forma unei discuții libere, în care fiecare aspirant și-a pus în lumină atuurile și motivațiile personale.
Asociația franceză ASAP va sărbători în acest an, printr-o ceremonie aniversară, pe 8 septembrie, trei frumoase decenii de relații de ajutor și prietenie cu românii din Iacobești (Grănicești) – sat înfrățit cu Sevrier, cu toți voluntarii care au sprijinit și clădit de-a lungul timpului această colaborare și cu toți bursierii SILC, studenți ai USV, care formează miezul tare al acestei alianțe de trăire și experiență comună.
Studenții de la specializarea franceză care optează pentru un stagiu strict academic beneficiază prin programul ERASMUS+ de o bogată ofertă pentru un semestru de studii în universitățile partenere ale USV: Angers, Cergy-Pontoise, Clermont-Ferrand, Dijon, Limoges, Nancy, Rouen, Nice, Montpellier, Poitiers, Rennes, Paris.
Pentru cei care iubesc provocările plurilinvistice și vor să exploreze orizonturi conexe specializării lor, aceștia pot face un stagiu la Universitatea din Atena, Grecia, sau la cea din Florianopolis, Brazilia, universități cu care USV a încheiat convenții de colaborare și pentru care limba de comunicare este franceza, fără a exclude engleza și, după caz, greaca sau portugheza. Totul ține de îndrăzneală și de dorința de explorare, care caracterizează, de altfel, profilul studentului USV, nuanțat cu alte calități specifice, de la specializare la alta. După cât de des a intervenit cuvântul „vis” în interviurile cu candidații la bursa SILC, la Litere, „visul”, un fel de „zmeu în zbor” (emblemă a Facultății), este o constantă și un bun punct de plecare pentru cunoașterea de orizonturi noi.