Vineri, 29 septembrie, și sâmbătă, 30 septembrie, pe platoul din fața Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), dar și la Siret, Solca și Târgu Neamț, peste 100 de expozanți și tot atâția voluntari au spus povestea fără sfârșit a Științelor, în cadrul ediției 2023 a Nopții Cercetătorilor Europeni. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului ReCoNnect, este un prilej de a disemina rezultatele cercetărilor și, mai mult decât atât, reprezintă o bună ocazie pentru a atrage și motiva tinerii din zonă la început de an școlar și universitar.
Expozanții și organizatorii din cadrul acestei ediții au inițiat dialoguri cu participanții, indiferent de vârstă sau de pregătire. Au expus standuri nouă facultăți din cadrul USV, cadre didactice implicate în proiectele de cercetare ale universității, studenți, doctoranzi și cercetători suceveni, Radio USV, Casa de Cultură a Studenților, Digital Media Center și Organizația Studențească FI(R)ESC, alături de profesori și elevi din școlile din județul Suceava.
Bilanțul organizatorilor anunță participarea a aproximativ 3000 de vizitatori de toate vârstele, dintre care, mai mult de jumătate au fost elevi ai școlilor și liceelor din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni, Siret, Solca, Marginea, Gura Humorului, Bogdănești, Siminicea, Dorna Arini, Iaslovăț, Salcea, Șcheia, Dolhasca, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Gălănești, Voitinel, Volovăț, Ciprian Porumbescu, Sucevița, Dumbrăveni, Vama, Calafindești, Mălini, Bilca, Liteni, precum și din afara județului Suceava, din Dorohoi și Târgu Neamț.
Imaginile surprinse în cadrul evenimentului arată atât numărul mare de vizitatori, cât și pasiunea, curiozitatea, mirarea și bucuria tinerilor care s-au întâlnit cu Știința, povestită pe înțelesul lor. Prin proiectul COACH-USV, organizatorii invită toți tinerii interesați de cercetare să revină la USV, pentru a continua aventura cunoașterii.