Începând de astăzi, 28 aprilie și până pe data de 30 aprilie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în Atriumul din corpul E este amenajată pentru vizitare MOBEE – Expoziţia Mobilă despre Cutremure.
Această expoziție este realizată de către cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFPT) și este dedicată peroanelor de orice vârstă. Proiectul MOBEE este cel mai nou mijloc de informare cu privire la cauzele, caracteristicile și efectelor cutremurelor. Vizitatorii vor putea afla numeroase informații legate de locul unde se produc cutremurele în România, de ce zona Vrancea este atât de activă seismic, dar și reguli de comportament în situația unui cutremur. De asemenea, proiectul are și o componență intercativă prin aplicațiile disponibile și prin machetele printate 3D la scara mare.
Intrarea la expoziție este liberă și se poate realiza după următorul orar:
28 aprilie – interval 15:00 – 18:00;
29 aprilie – interval 09:00 – 13:00/15:00 – 18:00;
30 aprilie – interval 09:00 – 13:00/15:00 – 18:00.
Expoziția MOBEE este o componentă în cadrul Conferinței Naționale a Comunității
,,Educație pentru Științe”, care se derulează la Suceava în aceste zile. Conferința este organizată de Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, fiind la a IV-a ediție anul acesta organizată sub titlul „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză.”