În data de 15 decembrie a.c., în Sala Senatului Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc întâlnirea reprezentanților instituțiilor partenere din cadrul Consorțiului DUAL USV, care a avut drept scop semnarea acordului de parteneriat și discutarea direcțiilor principale privind colaborarea în interiorul consorțiului.
Alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din consorțiu mai fac parte alți 40 de parteneri, după cum urmează:
– 13 instituții de învățământ preuniversitar: Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman, Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț și Liceul Tehnologic „Vasile Deac” Vatra Dornei;
– 18 agenți economici: ASSIST SOFTWARE SRL Suceava, SC AMBRO SA – Groupe Rossmann, Suceava, SC ELECTRO ALFA INTERNAȚIONAL SRL Botoșani, SC TRUTZI SRL Suceava, SC QUICK TRANSPEDITION SRL Iași, SC SIDEM SRL Suceava, SC TEHNO WORLD SRL Baia, Jud. Suceava, PRIMAGRA ROMÂNIA SRL Suceava, ELSACO ELECTRONIC SRL Botoșani, SC SERVICE MOTOARE NORD S.R.L. Salcea, SC TOTAL PLUS SRL, Siret, SC GERVIS SA Suceava, SC BETY ICE SRL Suceava, TRW Airbag Systems SRL Roman, ENERGOICE SRL Piatra-Neamț, EGGER ROMÂNIA SRL Rădăuți, SC LOIAL IMPEX SRL Suceava și SC EUROSPEED SRL Suceava;
– 9 unități administrativ-teritoriale: Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Primăria Orașului Siret, Primăria Municipiului Botoșani, Primăria Municipiului Fălticeni, Primăria Orașului Dumbrăveni, Primăria Municipiului Roman, Primăria Orașului Târgu-Neamț și Primăria Municipiului Vatra-Dornei.
Întâlnirea a fost prezidată de Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, Rectorul USV, care, în intervenția sa, a făcut o prezentare in extenso a investițiilor eligibile prin programul de finanțare PNRR, a indicatorilor proiectului care urmează să fie depus și a infrastructurii integrate pentru campusul USV Dual. De asemenea, a fost făcută o trecere în revistă a principalelor obiective și a activităților care vor fi dezvoltate în vederea unei bune funcționări a parteneriatului.
Reamintim faptul că, în perioada următoare, Consorțiul DUAL USV va pregăti un proiect pentru obținerea finanțării din fonduri nerambursabile PNRR, destinat înființării unui campus integrat pentru învățământ dual, pe terenul de 30 ha pe care USV îl administrează în comuna Moara. Campusul va fi format, în principal, din două clădiri cu laboratoare și ateliere pentru formarea profesionala a elevilor și studenților înscriși în învățământul dual în licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț, în domeniile mecanic, electric, electronică și automatizări, electromecanică.
În ceea ce privește învățământul superior în regim dual, USV are în vedere dezvoltarea și adaptarea următoarelor programe de studiu: Autovehicule rutiere, Robotică / Mecatronică, Tehnologia construcțiilor de mașini, Inginerie mecanică, Calculatoare, Rețele și software de telecomunicații / Electronică aplicată, Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule, Energetică și tehnologii informatice / Managementul energiei, Sisteme electrice, Automatică și informatică aplicată.
Pe lângă un service auto dotat cu ultimele tehnologii, noul campus va pune la dispoziția elevilor și studenților amfiteatre, săli de seminar și peste 65 de ateliere și laboratoare de specialitate cu echipamente și tehnică de calcul, pentru asigurarea unui învățământ de calitate. Proiectul va asigura peste 10.000 burse lunare, după cum urmează: 3760 de burse lunare pentru studenți, în cuantum de 1400 lei/lună (bugetul proiectului + contribuția operatorului economic), și 6300 de burse lunare pentru elevi, cu valori cuprinse între 600 și 1300 lei/lună (bugetul proiectului + contribuția operatorului economic + contribuția unității administrativ-teritoriale). Aceste burse vor fi acordate pe durata a 10 luni dintr-un an universitar.
Prin semnarea acordului de parteneriat, a fost inițiat un proiect de mare anvergură, menit să deservească învățământul dual preuniversitar și universitar tehnologic și să sprijine angajatorii prin alocarea un rol activ în domeniul pregătirii profesionale a elevilor și studenților.