În perioada 1-3 decembrie 2022, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la International Invention & Design EXPO – KIDE 2022, în Kaohsiung, Taiwan, eveniment organizat de asociația World Invention Intellectual Property Associations (WIIPA). WIIPA este o organizație mondială non-profit, fondată în anul 2010, de Hsieh Hsin-Ming, cu scopul de a promova invenția, inovația și drepturile de proprietate intelectuală și de a facilita cooperarea între diferite asociații, inventatori și universități din întreaga lume.
La această ediție, au fost înscrise peste 500 de invenții, cu autori aparținând unor institute de cercetare și universități de renume din Croația, Taiwan, Polonia, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Thailanda, Maroc etc.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu patru invenții: Termocuplă tip ambreiaj, Sistem de siguranță termomecanic, Sistem de control al mișcării și Dispozitiv de semnalizare a defectelor în rețelele electrice. Membrii juriului internațional au premiat lucrările participante cu două medalii de aur, o medalie de argint și o medalie de bronz. Premiile au fost oferite de Neven Marković, președintele juriului international și vicepreședinte al WIIPA.
Medalie de aur
Dispozitiv de semnalizare a defectelor în rețelele electrice
Ovidiu Magdin ŢANŢA, Mihaela PAVĂL, Laurențiu-Dan MILICI, Oana Vasilica GROSU, Eusebiu TOADER, Pavel ATĂNĂSOAE, Valentin POPA
Medalie de aur
Sistem de siguranță termomecanic
NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu-Dan, POIENAR Mihaela, PENTIUC Gheorghe, SABADAȘ Anna, MILICI Mariana Rodica, BOBRIC Crenguța-Elena, IRIMIA Daniela, RAȚĂ Gabriela, OLARIU Elena-Daniela
Medalie de argint
Termocuplă tip ambreiaj
CERNUȘCĂ Dumitru, MILICI Laurențiu-Dan, NIȚAN Ilie, POIENAR Mihaela, PAȚA Sergiu, CENUȘĂ Mihai, BREABĂN Bogdan, POPA Cezar-Dumitru
Medalie de bronz
Sistem de control al mișcării
TOADER Eusebiu, MILICI Mariana Rodica, PAVĂL Mihaela, NIȚAN Ilie, BEJENAR Ciprian, UNGUREANU Constantin, LUPU Elena Daniela
La această ediție a KIDE, invenția Sistem de siguranță termomecanic a fost cea mai apreciată de juriul internațional și a primit premiul special ”The top of safety device award”, înmânat de către președintele WIIPA, doamna Manli Hsieh.