În perioada 26-27 august a.c., Toronto International Society of Innovation and Advanced Skills (TISIAS), în colaborare cu Innovation Initiative Co-operative Inc. „The Inventors’ Circle”, International Federation of Inventors Associations (IFIA), World Invention Intellectual Property Associations (WIIPA) și The Patent Invention Magazine, a organizat cea de-a VIII-a ediție a salonului International Invention Innovation Competition – iCAN, care s-a desfășurat la Toronto, Canada.
La această ediție au fost înregistrate 621 de invenții, cu autori din 50 de țări și regiuni, reprezentând America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Un număr de 72 de organizații din întreaga lume, inclusiv asociații naționale de inventică, universități, institute de cercetare și cluburi de inventatori, s-au alăturat la această ediție a iCA. După evaluări suplimentare, juriul internațional a calificat în etapa următoare doar 491 de invenții.
Echipele de cercetători ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat cu două invenții. Una dintre acestea ar putea fi implementată vehiculelor electrice, prin faptul că se referă la un sistem de încălzire de origine solară, integrabil în structura constructivă a acestora, destinat să mențină temperatura şi/sau nivelul de încărcare al bateriilor. A doua invenție propune un sistem inteligent de îmbunătățire a aderenței tălpii încălțămintei, în funcție de temperatura suprafeței de contact și condițiile de mediu, sistemul fiind echipat cu un mecanism de conversie termo-mecanic cu o formă constructivă specifică.
- Premiul special al TISIAS și Medalia de aur pentru invenția Intelligent system for grip enhancement
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Oana-Vasilica GROSU, Dragoș-Ionuț VICOVEANU, Laura-Cătălina DOSPINESCU, Mariana-Rodica MILICI, Artiom MOLDOVAN
- Medalia de aur pentru invenția Solar heating system to maintain batteries charged
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Mihai DIMIAN, Mahmoud ABU-BANDORA, Irina ALISAVETEI, Visarion-Cătălin IFRIM, Constantin UNGUREANU