Fidelă valorilor pe care le promovează, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) își întregește oferta educațională pentru anul universitar 2023-2024 cu programul de studii de licență Matematică – Informatică, din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri. Într-un format adecvat perioadei actuale, în care componenta informatică conferă un plus de valoare studiilor universitare, noul program de studiu este continuatorul specializării Matematică, școlarizată la universitatea noastră încă de la înființare, în anul 1963. Cu o selecție de discipline care răspunde cerințelor actuale, programul de studii Matematică – Informatică va pregăti specialiști capabili să activeze atât în sistemul de educație preuniversitar, dar mai ales în mediul economic și administrativ, în poziții cheie de gestionare a datelor și informațiilor, folosind inteligența artificială și programe software moderne.
Rădăcinile programului de studii Matematică – Informatică se regăsesc în perioada de început a învățământului superior sucevean, anii 1963-1974, când specializarea Matematică a cunoscut un trend ascendent, ajungându-se la un număr de 707 absolvenți, într-o perioadă de 10 ani. Un factor determinant al acestei evoluții a fost colectivul de cadre didactice coordonat de ilustrul Academician profesor universitar doctor Constantin Corduneanu, personalitate marcantă a Școlii de matematică din România, cu o largă recunoaştere internaţională, fiind şi profesor la Texas State University, timp de două decenii.
După o întrerupere de aproximativ 40 de ani și „îmbrăcat în haină nouă”, programul de licență Matematică – Informatică își așteaptă candidații începând cu 10 iulie, la sesiunea de admitere din cadrul universității sucevene. Programul a fost inițiat de întreg colectivul de cadre didactice care predau matematică la cinci facultăți ale universității, a trecut prin procesul de verificare a standardelor de calitate din cadrul Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior și a fost inclus în Hotărârea de Guvern nr. 367/2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023-2024.
Printr-o coincidență fericită, în data de 22 iunie 2023, promoția 1973 a specializării Matematică a Institutului de Învățământ Superior din Suceava s-a întâlnit să strige catalogul și să rememoreze amintiri din perioada studenției. După 50 de ani de la absolvire, într-un număr destul de mare, foștii absolvenți și-au amintit de anii în care au studiat matematica și s-au format ca profesori ce au pregătit zeci de generații de elevi.
Deschiderea noului program de studii de licență Matematică – Informatică nu doar continuă un program de tradiție al învățământului superior sucevean, ci conectează universitatea la domeniile de știință fundamentale, ce stau la temelia dezvoltării tuturor celorlalte domenii aplicative.
Admiterea se va desfășura în perioada 10-18 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică), între orele 8:00 și 16:00. Pentru calculul mediei de admitere, se vor lua în considerare media obținută la examenul de bacalaureat, în proporție de 60%, și cea mai mare notă obținută de candidat la probele scrise ale examenului de bacalaureat, în proporție de 40%.
Pentru anul universitar 2023-2024, programul de studii Matematică – Informatică din cadrul USV va beneficia de un număr de 25 de locuri fără taxă și 20 de locuri cu taxă, la care se adaugă un număr de 10 locuri fără taxă destinate etnicilor români de pretutindeni. Pentru informații suplimentare, puteți accesa pagina web a admiterii de la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri https://feaa.usv.ro/admitere/#
Vă așteptăm să fiți prima generație de matematicieni-informaticieni ai USV!