Sesiune de admitere. Începând de luni, 9 iulie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează concurs de admitere pentru cele aproximativ 5000 de locuri existente, peste 2200 dintre ele fiind finanțate de la bugetul de stat.
În această sesiune, admiterea va fi organizată exclusiv pentru programele de studii de licență și de masterat, programe care se înscriu în cinci arii europene de învăţământ superior: ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale. Oportunitățile oferite de USV au în vedere preocuparea pentru un învățământ centrat pe student și, în general, calitatea activităților didactice, performanța în cercetare, excelența bazei materiale și, nu în ultimul rând, implicarea în viața comunității locale și viața studențească propriu-zisă.
Oferta educațională a USV este concentrată pe încurajarea tinerilor să studieze în domenii prioritare de dezvoltare ale României, așa cum sunt ele definite în Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020, precum și pe formarea inițială a viitoarelor cadre didactice.
Studii de licență, masterat și doctorat la USV. Cele zece facultăți ale USV oferă 42 de programe de studii de licență, în domenii diferite, corelate cu piața muncii. Absolvenții de liceu din acest an sau din anii anteriori au posibilitatea de a candida pentru unul din cele 1170 de locuri finanțate de la buget, la forma de învățământ cu frecvență (IF), pentru unul din locurile cu taxă (există pentru programele de licență un număr identic de locuri cu cel al locurilor bugetate), sau pentru unul dintre cele 530 de locuri pentru forma de învățământ la distanță (ID), care se organizează în pentru 9 programe de studii.
Primii 120 de candidați care au absolvit un liceu din mediul rural și se vor înscrie la un program de licență al Universității vor beneficia de scutire de la plata taxei de înscriere. În plus, în acest an, USV oferă 38 de locuri bugetate, cu posibilitatea suplimentării, absolvenților de licee din mediul rural. Subliniem faptul că pentru aceste locuri se va menține finanțarea de la buget de-a lungul întregului ciclu de studii. E important de știu că, și în acest an, există 10 locuri destinate candidaților de etnie rromă.