Peste 250 de profesori şi cercetători au participat, între 28-30 aprilie 2022, la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educație pentru Știință. Ediția de anul acesta s-a desfășurat la Suceava, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, și a avut drept temă centrală lecțiile învățate în ultimii trei ani, sub titlul „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză”.
Pe parcursul conferinței, profesorii au participat la 30 de ateliere interactive și prezentări oferite de specialiști din România și Republica Moldova, în ceea ce s-a dovedit un prilej de analiză și reflecție asupra modului în care educația pentru știință a evoluat în ultimii ani, sub influența crizelor traversate de regiune și de întreaga lume, dar și prin prisma inovațiilor tehnologice și științifice.
Participanții au putut asista și la trei mese rotunde, care au dezbătut subiecte de actualitate, axate pe educația care poate contribui la schimbări în comunitate. Temele celor trei mese rotunde au fost:
- Green STEM
- Verigile lipsă dintre domeniile de specializare inteligentă ale României și educația STEM. Studiu de caz: bioeconomia
- Ce conferă valoare școlii și serviciilor de suport în învățare și în carieră și cum susținem creșterea comunității sale extinse?
Conferința a fost organizată de Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.
Mai mult de 150 dintre participanți au fost profesori de științe și tehnologie (fizică, matematică, chimie, biologie, informatică, geografie, tehnologii etc.), profesori din învățământul primar și profesori consilieri școlari din învățământul preuniversitar, interesați de perfecționarea în predarea modernă, activă și integrată a științelor. Dintre aceştia, 125 au beneficiat de burse din partea organizatorilor, care au acoperit mesele, taxa de participare şi costurile de cazare, unde a fost cazul.
„Cred că toate atelierele mi s-au părut foarte interesante, am învățat o grămadă de lucruri, mi-au plăcut oamenii cu care am interacționat, chiar dacă am provenit din domenii diferite. Eu sunt informatician și am lucrat cu un psiholog și cu un profesor de limba română. A fost extraordinar, a trebuit să găsim acea cale de mijloc, să le adunăm pe toate și să avem rezultate în echipă. O ediție a conferinței foarte reușită, toți sunt încântați de cele aflate aici și abia aștept să o prind și pe următoarea”, a spus Marcel Irașoc, profesor la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, Iași, participant la CNCES 2022.
„Am apreciat foarte tare această conferință, mai cu seamă pentru că a avut și ateliere practice. Consider că este unul dintre evenimentele frumoase pe care le organizează cercetătorii pentru noi, profesorii”, a adăugat și Contesina Rusu, profesor la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, București, participant la CNCES 2022.
„Am învățat foarte multe lucruri noi la această conferință. La atelierul la care am participat, am făcut o activitate practică prin care am realizat un spectrometru de hârtie. Abia aștept să realizez activitatea și la clasă împreună cu elevii mei”, a declarat Mirela Emilia Pop, profesor la Școala Gimnazială Băsești, Maramureș, participant la CNCES 2022.
La Suceava, profesorilor şi cercetătorilor din toată țara și din Republica Moldova li s-au alăturat şi reprezentanţi ai industriei, ai administraţiei publice şi ai societăţii civile, oferind perspective diverse asupra educaţiei STEM şi a lecţiilor din criză.
Conferința Națională, doar unul dintre evenimentele Comunității Educație pentru Știință
Activitatea desfășurată pe parcursul celor trei zile face parte dintr-o serie amplă organizată de Comunitatea Educație pentru Știință, serie menită să sprijine transferul de idei și de cunoștințe spre societate, să contribuie la formarea unor rețele de promovare a științei în educație și să susțină excelența în școlile din România.
Astfel, profesorii participanți au fost îndemnați să recomande elevi pentru Școala de vară de Știință și Tehnologie, ediția a V-a, care se va desfășura la Măgurele, la finalul lunii august 2022, pe parcursul a două săptămâni. Tot atunci, Comunitatea Educație pentru Știință organizează și o nouă ediție a Școlii de vară dedicate profesorilor care predau materii din zona STEM.
Seria evenimentelor educaționale dedicate științei va continua în luna septembrie cu evenimentele din seria Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, organizate în cadrul consorțiului „ReCoNnect”, consorțiu finanțat prin programul Horizon 2022 al Comisiei Europene.
Detalii despre evenimentele CEST pot fi urmărite în timp real pe pagina de Facebook a Comunității, dar și pe site-ul educatiepentrustiinta.ro.