Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a semnat, în data de 16 octombrie 2018, cu Ministerul Cercetării și Inovării, în calitate de Autoritate Contractantă, Contractul de finanțare nr. 18PFE, pentru proiectul „Excelență în cercetare avansată, leadership în inovare și brevetare pentru dezvoltarea universității și regiunii” – EXCALIBUR, Proiect de dezvoltare instituțională – Proiect de finanțare a excelenței în CDI, Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogramul 1.2 – Performanță instituțională, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III).
Obiectivele proiectului
- Dezvoltarea activității de inventică din cadrul USV
Centrele de brevetare din cadrul USV vor fi susținute logistic și financiar pentru brevetarea cererilor de invenții la nivelul european. Prin proiect, vor fi finanțate taxele de analiză și protecție a drepturilor de autor la nivel internațional pentru cel puțin 10 cereri de brevete depuse la Oficiul European de Brevetare.
- Dezvoltarea resursei umane din regiune în domeniul eco-nanotehnologii și materiale avansate
În cadrul proiectului vor fi susținuți 10 cercetători aflați în perioada de formare, care vor ocupa posturi de asistenți de cercetare cu jumătate de normă, precum și 2 cercetători cu experiență, care vor ocupa posturi de cercetători cu jumătate de normă.
- Dezvoltarea bazei materiale din cadrul USV pentru cercetări în domeniul proiectului
Cel puțin o treime din bugetul proiectului, ceea ce reprezintă în valoare absolută mai mult de 1.000.000 lei, se va utiliza pentru dezvoltarea bazei materiale din cadrul USV, prin achiziția de echipamente de cercetare și materiale consumabile necesare implementării proiectului.
- Creșterea numărului de articole științifice publicate de USV în reviste și volume ierarhizate în prima jumătate a topurilor internaționale
Prin intermediul proiectului, va fi susținută publicarea a cel puțin 20 de articole în reviste și volume ierarhizate în prima jumătate a topurilor internaționale, conform clasamentelor Web of Science.
- Finanțarea mobilităților pentru cercetătorii USV la manifestări internaționale și instituții de prestigiu
Bugetul proiectului asigură finanțarea a cel puțin 22 de mobilități ale cercetătorilor implicați în proiect pentru participarea la manifestări internaționale și stagii de cercetare în instituții de prestigiu internațional.
Valoarea totală a contractului de finanțare: 3.132.000 lei.
Durata de realizare a proiectului: 24 luni.
Director de proiect : Prof. univ. dr. Mihai DIMIAN.