NEOLAiA este o alianță formată din nouă universități europene tinere, cu profil de cercetare intensivă, care urmărește să transforme regiunile partenere prin educație de excelență, mobilitate și cercetare. Alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (România), din alianță mai fac parte Universitatea din Jaén (Spania), Universitatea din Tours (Franța), Universitatea din Bielefeld (Germania), Universitatea Örebro (Suedia), Universitatea din Salerno (Italia), Universitatea de Științe Aplicate Šiauliai (Lituania), Universitatea din Nicosia (Cipru) și Universitatea din Ostrava (Cehia).
În cadrul pachetului de lucru NEOLAiA WP7, Towards a plurilingual and intercultural European University, coordonat la nivelul USV de dr. Codruț Șerban, a fost lansată Cartea albă pe probleme de plurilingvism. Documentul stabilește direcții comune de acțiune în vederea îndeplinirii unuia dintre principalele obiective asumate în cadrul Alianței, acela de atingere a unui echilibru între necesitatea unor programe solide de limbă engleză ca mijloc de instruire și promovarea unor politici educaționale plurilingve și interculturale care să contracareze o anglicizare excesivă a învățământului superior. Conștientizând necesitatea de a contracara acest fenomen, în cadrul NEOLAiA se promovează educația plurilingvă și interculturală. Concret, se încurajează diversitatea lingvistică, promovând nu doar învățarea primei limbi și a englezei, ci învățarea tuturor limbilor membrilor parteneri. Astfel, universitățile NEOLAiA încearcă să protejeze și să sprijine utilizarea mai multor limbi în cercetare și publicare, predare, învățare și comunicare, precum și să asigure și să consolideze politici orientate către plurilingvism.



