În cadrul Conferinței științifice internaționale Valori etice în educație, cercetare și inovare, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc lansarea volumului „Pascal. Doctrina figurilor imaginației”, scrisă de Gérard Bras şi Jean-Pierre Cléro, publicat la Editura LUMEN. La lansare, care va avea loc pe 19 octombrie, ora 14:30, în Aula din Corpul E, va fi prezent autorul Jean-Pierre Cléro, care va susține și o prelegere în cadrul lucrărilor conferinței. Manifestarea are loc în cadrul proiectului „Etică și integritate academică de excepție în cercetarea științifică și actul didactic (EIAECSAD)”, implementat de universitatea suceveană, proiect care și-a propus creșterea nivelului de conștientizare în rândul comunității academice și al publicului larg asupra aspectelor care țin de etica și integritatea academică.