Cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Zile și nopți studențești” (ZNSt) continuă la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) cu cea de-a treia săptămână încărcată de evenimente. Programul cuprinde concursuri studențești individuale și pe echipe, inclusiv Concursul Internațional Hard& Soft, conferințe și mese rotunde pe diverse teme, evenimente educaționale extra-curriculare, spectacole de muzică și seri de film, jocuri și activități sportive și seri sociale. Intrarea la aceste evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.
Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe pagina web a universității (www.usv.ro) și pe pagina de facebook www.facebook.com/universitateasuceava .
ZNSt @ USV 2018 propune o abordare non-formală, cu scopul de a atrage și implica studenții și elevii în activități extracurriculare de natură educațională, culturală, sportivă, socială și civică, și de a dezvolta voluntariatul și aptitudinile organizatorice ale studenților Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.