Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și Universitatea din Oradea, a organizat, în perioada 28 august – 4 septembrie 2022, ediția a XV-a a evenimentului International Summer Law School (ISLS 2022).
Ediția din acest an s-a desfășurat la Săpânța, județul Maramureș, și a avut o temă remarcabilă, care a ancorat participanții (peste 100) într-un inedit spațiu de reflecție: „Patrimoniul cultural național material și imaterial”.
Evenimentul s-a adresat studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la universități din țară și străinătate, cercetătorilor științifici, cadrelor didactice universitare, antreprenorilor, oamenilor de cultură, specialiștilor în patrimoniu, precum și altor profesioniști cu experiență în domeniu.
În cadrul acestei Școli de vară au avut intervenții cadre didactice din partea Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, după cum urmează: prof. dr. H.C. Augustin Zegrean ( Rolul administrației și aplicarea legii în protecția juridică a patrimoniului național), prof. dr. hab. Aurora Ciucă (Ia românească, veșmânt identitar. O perspectivă regală), conf. dr. Maria Dumitru-Nica (Protejarea patrimoniului cultural imaterial) și asist. drd. Raluca Onufreiciuc (Aplicații ale inteligenței artificiale în patrimoniul cultural: un teren încă nedescoperit).
Activitățile științifice care au fost incluse în programul International Summer Law School 2022 au fost transmise live pe site-ul https://www.juridice.ro/, în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, având o audiență de peste 1000 de persoane zilnic. Acestea au presupus dezbateri pe teme variate, ce au privit administrarea, conservarea și protecția juridică a patrimoniului cultural național, valorile acestui patrimoniu, tradiții și mitologie românească, arhive și patrimonii.
Noutatea subiectelor, schimbul entuziast de informații, care a îmbogățit bagajele de cunoștințe, dar și locurile de poveste, care i-au făcut pe participanți să călătorească în timp, duc la concluzia că nu a fost vorba doar de un eveniment, ci de o experiență care, cu siguranță, se dorește a fi retrăită în anul 2023.