În 6 februarie 2023, la spitalul Floreasca din București, s-a stins din viață academicianul Răzvan Theodorescu.
Născut la data de 22 mai 1939, Răzvan Theodorescu s-a format ca istoric al artei și bizantinolog în perioada dificilă a emergenței comunismului în România, fiind exmatriculat în perioada 1959 – 1961 de la Universitatea București pentru motive politice. A luat atitudine împotriva dărâmării unor monumente istorice în timpul lui Nicolae Ceaușescu.
După Revoluție, pentru meritele sale științifice, a fost primit în Academia Română, ca membru corespondent, în 1993, devenind titular din anul 2000, iar de la 20 aprilie 2018 a fost ales vicepreședinte al înaltului for științific. Pe lângă alte numeroase funcții, se remarcă cea de ministru al Culturii în perioada 2000 – 2004.
A predat la prestigioase instituții din țară și din străinătate, fiind, din anul 2004, și Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. A publicat volume de referință, dar, mai presus de toate, s-a remarcat ca un om de cultură și un remarcabil prieten pentru cei care au avut șansa să-l cunoască.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.