Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță cu regret trecerea în neființă a celui care a fost prof. univ. dr. ing. Radu Leontie Cenușă, decan al Facultății de Silvicultură Suceava și reputat cercetător, distins cu titlul de Profesor Emeritus al comunității academice sucevene.
Profesorul Radu Cenușă a fost un creator de școală forestieră, atât prin susținerea activă a ideii de reînființare a școlii silvice superioare în Bucovina, cât și prin consolidarea colectivului Facultății de Silvicultură și instruirea promoțiilor de silvicultori în spiritul respectului față de pădure.
Activitatea sa didactică a reușit să inspire generații! Cursurile domniei sale erau demonstrații de elocvență și energie, iar discursul său cultivat, deși rațional, împărtășea adeseori emoția descoperirii pădurii. Un proiect caracteristic spiritului optimist al domnului profesor a fost renașterea revistei științifice „Bucovina Forestieră”, sub coordonarea sa, în calitate de redactor-șef.
Domnul profesor s-a născut pe 21 iunie, în anul 1951, în localitatea Vatra Moldoviței. Viața sa a fost legată fundamental de pădure, aceasta fiind aproape de casa natală, peste râul Moldovița. Deși pasionat mai degrabă de mecanică, a urmat cursurile Liceului Silvic de la Câmpulung Moldovenesc, între 1966 – 1971, iar apoi ale Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. Filogerman convins, a urmat, în anul 1984, o specializare pe tema regenerărilor naturale la Universitatea din Freiburg, Germania, iar ulterior, în anul 1993, a obținut titlul de doctor în ecologie forestieră, la Academia de Studii Agricole și Silvice, cu teza „Cercetări asupra structurii, volumului ecosistemic și succesiunii ecosistemelor forestiere de limită din Carpații nordici (Călimani și Giumalău)”.
Și-a început activitatea profesională în anul 1976, la Ocolul Silvic Moldovița, un an mai târziu fiind atras în colectivul de cercetare al Stațiunii Câmpulung Moldovenesc din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, unde activitatea sa științifică a fost recunoscută prin numeroase premii naționale și internaționale, dintre care amintim: Premiul „Leopold Pfeil” al Fundației Freiherr von Stein, Hamburg (1984), Premiul „Traian Săvulescu” al Academiei Române (1990) sau Premiul „Progresul Silvic” (1992).
În toamna anului 1993, și-a început activitatea didactică la Facultatea de Silvicultură din Suceava, disciplinele predate de-a lungul timpului fiind Meteorologie-Climatologie, Silvicultură, Dinamica ecosistemelor și Metodologia cercetării științifice în Silvicultură. A elaborat și publicat peste 160 de lucrări științifice, iar în perioada 2004-2008, domnia sa a fost decan al Facultății de Silvicultură. În ultimii ani, de experiența domnului profesor au beneficiat și numeroșii doctoranzi pe care i-a avut în îndrumare.
Colegii de la Facultatea de Silvicultură transmit sincere condoleanțe familiei!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!