Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează proiectul „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT” – CENTRIC, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, contract semnat cu Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Proiectul se derulează pe o perioadă de 5 ani, între 2018 și 2023, iar valoarea totală a contractului este de 15.403.125,00 lei, din care 13.498.125,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unui centru de transfer de cunoștințe între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în calitate de beneficiar și organizație de cercetare, și companii care își desfășoară activitatea în Regiunea de Nord – Est a României și care activează în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații.