Povestea liniei de sânge Hroby, cea mai veche linie autohtonă de cai huțuli, începe la mai puțin de jumătate de secol de la înființarea Hergheliei Lucina, când aceasta se afla încă sub conducere austriacă. Ca urmare a cererilor formulate de regimentelor armatei austriece staționate pe granița din Bucovina, conducerea hergheliei decide achiziționarea unui nou armăsar, în vederea diversificării liniilor. Astfel, în anul 1898, armăsarul cumpărat de la un țăran din satul Ciocănești devine întemeietorul liniei Hroby. Acest armăsar a fost activ timp de doi ani, până în 1900, iar numele liniei a fost dat de muntele și cătunul Hrobi (Obcina Mestecănișului), ambele aflate în vecinătatea hergheliei (după Vârful Lucina, privind din zona centrală a hergheliei). Simbolul liniei este un munte (aplicat, prin dangalizare, pe partea stângă, sub numele tatălui, pentru a indica linia din care provine mama mânzului). […]
Imediat după înființare, linia Hroby se bifurcă în 2 ramuri distincte: armăsarul Hroby I și descendenții acestuia ajung la Herghelia Topolciansky din Cehoslovacia (astăzi, în Slovacia), iar armăsarul Hroby II continuă dezvoltarea liniei în Herghelia Lucina. În anul 1931, s-a importat un armăsar din ramura cehoslovacă, care a primit numele de Hroby V; unul dintre fiii acestuia, Hroby VIII, a fost considerat, în baza numărului de mânji produși între 1937 – 1959 și a calității medii a acestora, cel mai valoros armăsar din ramura cehoslovacă. În prezent, linia Hroby din Herghelia Lucina este reprezentată de armăsarii Hroby XXV (născut în anul 2006), ale cărui origini se regăsesc în Hroby I (născut în anul 1907 în Herghelia Rădăuți), și Hroby XXVI (născut în anul 2012), fiu al lui Hroby XXIV (2000 – 2015). Din punct de vedere fenotipic, huțulii din linia Hroby sunt caracterizați de un temperament mai vioi și prezintă aptitudini mai bune pentru samar.
Pentru povestitorul din spatele lentilei, îndrăgostit de huțuli, interacțiunea cu armăsarii pepinieri ai liniei Hroby, în special XXIV și XXV, a fost una deosebit de recompensatoare. Am primit, de fiecare dată, mai mult decât am putut să ofer. Fotografiile din prezentul album vorbesc despre istoria liniei Hroby, despre particularitățile fizice și temperamentul reprezentanților ei și despre interacțiunea acestora cu oamenii lor, în interiorul sau în afara hergheliei. O poveste care m-a fascinat. Sunt recunoscător că am avut șansa să o aflu și încerc acum să o spun și altora.
Codruț Șerban
———————-
Codruț Șerban capturează înțelepciunea profundă și sufletul calului. O privire plină de sens…o mișcare aproape, care probează abilitatea artistului fotograf de a surprinde personalitatea fiecărui personaj într-o singură imagine, de a portretiza nu atât subiectul, cât atmosfera, creionând, astfel, o poveste pentru fiecare ales. Față de proiectele foto-documentare anterioare, Codruț Șerban pornește de la general – natura, peisajul, creasta muntelui, colibele răsfirate, înspre personaj, extrăgând acele detalii ce dau substanță demersul său artistic.
Expoziția Hroby (o poveste de sub Chiciura) probează reușita efortului uman ce țintește frumosul, plasat întotdeauna mai sus de teluric, într-un timp ce se încăpățânează să rămână singular.
Dr. Maria Bilașevschi, critic de artă, UAPR Iași
————————–
Simbol merituos al sentimentului de libertate grație galopului lung și dezlănțuit pe care nu și-l reprimă niciodată în spațiile neîngrădite, cu o prezență estetică de necontestat și o inteligență poate mai adâncă decât i se recunoaște, calul rămâne truditorul de neînlocuit care a purtat peste vremuri povara progresului societății omenești și a istoriei sale. Toate aceste afirmații și încă multe alte înțelesuri sunt zugrăvite în legătura subtilă și trainică dintre măruntul și inimosul cal huțul și stăpânul său, omul de la munte, cel care știe mai bine ca oricine valoarea și prețul libertății. Pentru acesta, calul este parte din familie, prieten și confident, ajutor de neînlocuit și părtaș de încredere. Muncind din greu pentru și alături de stăpânul său, calul huțul rămâne un exemplu de devotament și rezistență într-o lume adesea ostilă. Măcar pentru câteva clipe să ne oprim pentru a-l privi cu recunoștință, în toată splendoarea și măreția sa, ca pe un erou demn de aprecierea și admirația noastră.
Casian Balabașciuc