Scriitorul Horia-Roman Patapievici şi filosoful Gabriel Liiceanu au fost oaspeţii Universităţii „Ştefan cel Mare”. Președintele Institutului Cultural Român a conferențiat pe tema „Viitorul omului, din punctul de vedere al civilizaţiei europene”. Una din provocările lansate de Horia Roman Patapievici spune că „Noi suntem prima civilizație care le-a descoperit pe celelalte”. Evenimentul a fost organizat de USV în colaborare cu Grupul Editorial Humanitas şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava. Conferinţa a fost moderată de prodecanul facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii, conf. univ. dr. Luminiţa Turcu.