În anul academic 2013 – 2014 Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava vine în întâmpinarea nevoilor de formare şi perfecţionare profesională cu o ofertă educaţională diversă care acoperă 45 programe de studii de licenţă, oferind absolvenţilor peste 1100 locuri bugetate şi peste 2000 locuri cu taxă, pentru şase domenii de cunoaştere: ştiinţe inginereşti, ştiinţe naturale, ştiinţe economice şi administrative, ştiinţe umaniste, ştiinţe sociale şi sănătate.
Marţi, 23 iulie, s-a încheiat prima sesiune de înscrieri la USV, urmând ca pentru anumite programe candidaţii să participe la probele eliminatorii de aptitudini vocaţionale şi/sau să se înmatriculeze în funcţie de opţiuni şi rezultate, conform calendarului admiterii din acest an. Candidaţii din această sesiune sunt absolvenţi ai liceelor din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, păstrându-se şi anul acesta arealul specific pentru universitatea suceveană.
Interesul pentru programele de licenţă organizate în cadrul celor nouă facultăţi ale USV se menţine constant, deşi problemele cu care se confruntă populaţia din Regiunea Nord-Est a ţării nu sunt favorabile unei dezvoltări armonioase a tinerilor (familii cu părinţi plecaţi în străinătate, venituri mici, criza economică şi socială şi alte fenomene cu efecte deosebit de grave).
Comparând datele înscrierilor la învăţământul cu frecvenţă cu cele din anul universitar trecut (2034 de candidaţi în acest an faţă de 1895 în sesiunea din vara anului 2012), constatăm cu satisfacţie o uşoară creştere (peste 7%) a numărului de candidaţi înscrişi. La cei 2034 de absolvenţi se adaugă 5 tineri care şi-au depus dosare de admitere pentru locurile destinate candidaţilor de etnie rromă, precum şi 34 de etnici români din afara graniţelor ţării care au obţinut diploma de bacalaureat în România. Pentru cele nouă programe de învăţământ la distanţă s-au înscris 312 candidaţi.
Dorim să subliniem că aceste rezultate arată gradul de încredere pe care tinerii absolvenţi îl au în potenţialul USV de a satisface nevoile lor de dezvoltare academică şi profesională, universitatea suceveană fiind o opţiune importantă în preferinţele absolvenţilor de liceu.
Pe parcursul anului universitar actual USV a derulat campanii de promovare a ofertei educaţionale în liceele din zona de Nord-Est a ţării, precum şi în liceele din Republica Moldova. Aceste campanii de informare – promovare s-au desfăşurat cu implicarea studenţilor care trăiesc experienţa de formare profesională în cadrul ofertant creat de USV. Totodată, dorim să ne exprimăm gratitudinea faţă de colaboratorii din mass-media judeţeană şi naţională pentru generozitatea cu care au sprijinit popularizarea programelor de studii şi a numelui USV. O noutate pentru anul acesta a fost iniţiativa de a oferi consiliere şi asistenţă pentru admiterea 2013 de către studenţii USV prin reţelele de socializare de tip Facebook, modalitate de comunicare ce s-a bucurat de succes şi a arătat orientarea modernă pe care o adoptă USV în relaţia cu beneficiarii programelor de studii.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava mulţumeşte tuturor absolvenţilor de liceu (şi familiilor acestora) pentru încrederea acordată şi îi aşteaptă la înmatriculare până miercuri, 31 iulie, pentru a deveni studenţi USV. Toate locurile vor fi distribuite (în ordinea mediilor de admitere) celor înmatriculaţi. Trebuie menţionat faptul că înmatricularea este obligatorie, candidaţii neînmatriculaţi îşi vor pierde statutul de beneficiar al unui loc cu sau fără taxă obţinut în urma etapei de înscrieri. Locurile rămase libere în urma neînmatriculărilor vor fi propuse pentru concursul de admitere din sesiunea din toamnă.
În perioada 5 – 12 septembrie 2013, USV va organiza etapa a doua de înscrieri.
Rezultatele înscrierilor sunt făcute publice pe website-ul universităţii.