În perioada 15-30 mai a.c., Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Casa de Cultură a Studenților Suceava și cu implicarea activă a celorlalte organizații studențești din universitate, organizează cea de-a XIV-a ediție a festivalului Zile și Nopți Studențești (ZNSt). Programul festivalului include o gamă variată de activități, cum ar fi: evenimente educaționale, extracurriculare, spectacole de muzică și teatru, campionate de jocuri online, training-uri și multe altele.
ZNSt este un proiect inițiat de studenții suceveni, cu scopul de a aduce împreună tineri dornici să se distreze și să se relaxeze într-un mediu interactiv și plăcut. Prin diversitatea activităților pregătite, Asociația Studenților din Universitatea Suceava își propune să atragă un număr cât mai mare de participanți.
Pentru mai multe detalii despre program, vă rugăm să vizitați pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/znst.asussv.ro/.