În perioada 4 – 11 iulie, cea de-a doua ediție a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) dă startul unui maraton de spectacole studențești – naționale și internaționale – ce vor avea loc la Suceava.
Proiectul este realizat prin asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Județean Suceava și este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC), Asociația Pro Casandra, Muzeul Bucovinei, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Centrul Cultural Bucovina și Uniunea Națională a Polonezilor, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
FIST își propune revigorarea culturală a Municipiului Suceava prin teatru, încurajarea debutului artistic, susținerea tinerilor artiști și promovarea artei contemporane.
Ce-a de-a doua ediție a festivalului aduce spectacole reprezentative de licență și masterat ale școlilor de teatru din România precum: Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu-Mureș – Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, Universitatea de Vest din Timişoara – Departamentul Muzică – Actorie din cadrul Facultății de Muzică şi Teatru, UNATC ”I. L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion București – Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului. Acestora li se alătură o componentă internațională, Republica Moldova – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Facultatea de Teatru, Film și Dans, Franța – ACTEA, Ville de Caen, Polonia – Academia Națională de Artă Teatrală „Aleksander Zelwerowicz”, Varșovia, Serbia – Universitatea de Arte din Belgrad, Facultatea de Artă Teatrală.
Pe lângă spectacole, parte din festival sunt și Conferințele FIST, evenimente destinate, în primul rând, participanților la festival. Conferințele vor avea ca invitați atât directori de festivaluri similare FIST, dar și reprezentanți ai universităților invitate. Fiecare dimineață de festival va fi animată de prezentări asupra specificului fiecarei universități, discuții și dezbateri asupra spectacolelor.
Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 4 iulie, ora 18:30, la Sala Dom Polski din strada Ioan Vodă Viteazu, nr. 5, Suceava, când va putea fi vizionat spectacolul „Ecranul” al Academiei de Artă Dramatică „Aleksander Zelwerowicz” din Varșovia, Polonia.
Accesul publicului la spectacolele din cadrul festivalului este gratuit în limita locurilor disponibile.
Hai la teatru!
Departamentul de Comunicare și PR
Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, Ediția a II-a, Suceava
Tel. 0745 98 33 68, 0723 323 217; Email. festivalulscolilordeteatru@gmail.com
Parteneri Media: Radio România Actualități, Kiss Fm, TVCity, Realitatea.net, Ziarul Metropolis, Aarc.ro, Intermedia TV, ImpactFM, VivaFM, Radio TOP, Radio AS, Jupanu’, agențiadecarte.ro, Filme-carti.ro, Gratuitor.ro, Suceava News, Suceava LIVE, NewsBucovina.
Locații: Sala Dom Polski – strada Ioan Vodă Viteazu, nr. 5 / Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Sala Auditorium „Joseph Schmidt” – Str. Universităţii nr. 13 / Muzeul Satului Bucovinean – Aleea Cetății / Muzeul de Științe ale Naturii – Str. Ştefan cel Mare, nr. 33