Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare – Geneva), IFIN-HH – Măgurele și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group, au deosebita plăcere de a vă invita să vă alăturați demersului de popularizare a fizicii și a cercetării științifice în rândul elevilor de liceu, participând la LHCb@InternationalMasterclass, vineri, 22 martie 2019, începând cu ora 10.00, la Observatorul Astronomic și Planetariul din Suceava.
Acțiunea se adresează elevilor de liceu din clasele IX-XII și le permite, de-a lungul unei zile, să ia contact cu mediul de cercetare de la CERN, de pe platforma Măgurele și de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pe durata acestei zile, elevii vor avea ocazia să audieze cursuri de particule elementare, să viziteze obiective din campusul USV și să participe la analizarea datelor reale achiziționate în experimentul de energii înalte LHCb. Elevii vor avea posibilitatea să discute rezultatele obținute, prin videoconferință, cu cercetătorii de la CERN, precum și cu colegi din alte centre științifice (Cagliari, Florența, Moscova MISIS, Barcelona) care sunt implicate în programul LHCb@InternationalMasterclass.
Participarea va fi recunoscută prin acordarea de diplome.
Persoană de contact: Cristian PÎRGHIE
tel: 0744511360, e-mail: cristian.pirghie@usm.ro