În data de 30 noiembrie 2023, ora 17:00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corpul A, etajul I, Galeria de Artă a USV, va avea loc evenimentul „TAG – Salonul de iarnă”.
Expun artiștii: Ana-Maria OVADIUC AMO, C-tin UNGUREANU BOX, Sorin BACIU, Liviu ȘOPTELEA, Ioan COȚOFAN, Lila LUNGULESCU, Cristina Iuliana IACOB, Sorin Mihai BĂRGĂOAN, Leonard Adrian MELISCH, Gabriela POPOVENIUC, Micsandra VRACI, Eduard PAVEL, Genoveva BOGDAN, Ioana Cezara POIATĂ , Robert VOITCHEVICI și Mihaela Neti PAVĂL.
Alături de ei expun studenții de la UNAGE Iași, master pictură: Mihai VARZARI, Maria Claudia PRELIPCEAN, Carmen CĂRĂUȘU, Paula VASILE, Ștefania CIOBANU, Remus POPA, și studenta de la UNAGE Iași, licență artă decorativă, Maria Ionela PĂLIMARU.
În cadrul evenimentului cultural își vor aduce contribuția printr-un moment artistic de dans sportiv, elevii Albert BOGDAN și Anisia SAGHIN, coordonați de profesoara Aida PETREA după care, va urma un moment muzical la pian cu melodiile It’s Over Isn’t It și Preludiu în Do diez minor, de Serghei Rachmaninov, susținut de Antonia MĂCIUCĂ, profesor îndrumător Marian HUȚANU.
Expoziția de artă plastică va fi prezentată de criticul de artă Iulian BUCUR, din cadrul Muzeului Obiceiurilor Populare, Bacău.
Coordonator eveniment cultural:
curator asist. univ. dr. artist vizual Ana-Maria OVADIUC AMO
Organizatori: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
Parteneri: Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași, Asociația Culturală „Sorocean”, Casa de Cultură a Studenților Suceava și UAP(Uniunea Artiștilor Plastici) filialele Suceava și Iași.