În perioada 2 – 10 septembrie, două cadre didactice de la Facultatea de Știinte ale Educației, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, au dezvoltat un program complex de cooperare în domeniul educației la nivelul a trei universități din Indonezia.
Programul a inclus vizite și susținerea de prelegeri în cadrul a trei universități din trei regiuni diferite ale Indoneziei, respectiv Universitatea Sebelas Maret din Surakarta, Yogyakarta State University din Yogyakarta și State Islamic University Jakarta, precum și participarea în calitate de keynote speaker a conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi la cea de a treia ediție a International Conference on Learning, Innovation and Quality Education, ICLIQE – 2019.
Prelegerile propuse au avut ca temă generală dezvoltarea curriculum-ului pentru învățământul primar în secolul XXI, prezentarea de proiecte și bune practici din contextul educațional al spațiului european și românesc.
La Universitatea Sebelas Maret, în cadrul Facultății de Științe ale Educației, programul Primary Education, lector dr. Tudor Colomeischi a susținut prelegerea cu tema Organizarea și dezvoltarea curriculum-ului în învățământul primar din România, cu accent pe specificul învățării matematicii în învățământul primar. De asemena, la aceeași universitate, s-au prezentat rezultate ale proiectelor de cercetare – dezvoltare – inovare derulate de catre Facultatea de Științe ale Educației din USV. Subiectele propuse au generat multiple întrebări, puncte de reflecție, deschizând căi profunde de comunicare în ceea ce privește problematica globală a educației și curriculum-ul bazat pe competențe.
În cadrul Universităților din Yogyakarta si Jakarta, prelegerile susținute în fața studenților de la programele de studii de licență, masterat și doctorat au inițiat discuții pe tema specificului dezvoltării curriculum-ului în secolului XXI, a principalelor provocări și dificultăți cu care se confruntă lumea contemporană, a modalităților prin care aceste provocări pot fi întâmpinate prin educație. Studenții și cadrele didactice din universitățile vizitate au arătat interes și deschidere spre comunicare pe marginea subiectelor propuse dezbaterii, precum și interes spre a dezvolta cooperări bilaterale cu USV – FSE.
Programul derulat la nivelul universităților indoneziene demonstrează încă o dată faptul că educația secolului XXI este o problematică globală, că schimburile de idei și bune parctici pot contribui la aprofundarea înțelegerii rolului comunităților educaționale în creșterea și educarea tinerelor generații, oriunde s-ar afla pe planetă. Ideea centrală promovată în contextul prelegerilor susținute a fost construirea educației cu scopul promovării stării de bine individuale și colective, principalul vector motivator pentru tânăra generație fiind nu doar obținerea unui loc de muncă bine plătit, ci contribuția la generarea stării de bine pentru propria persoană, dar și pentru prieteni, familie, comunitate și întreaga planetă. Profesorii vor fi principalii agenți în promovarea competențelor transformative (crearea de noi valori, reconcilierea tensiunilor si dilemelor, asumarea responsabilității), care vor conduce spre creșterea nivelului stării de bine și împlinirea potențialului printr-un proces de învățare deplină, încărcată de semnificații și sens.
Contact: conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi, adina.colomeischi@usm.ro