Echipa de handbal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va participa la Campionatul European Universitar de handbal masculin, care se va desfășura la Coimbra (Portugalia), cu obiectivul de a-și apăra titlul de campioană europeană universitară, câștigat anul trecut, în Spania.
Competiția va avea loc în perioada 12 – 20 iulie, iar delegația suceveană va fi formată din membrii echipei CSU Suceava, Baican Florin Bogdan, Bobeica Ciprian Daniel, Burlacu Gabriel Sebastian, Costea Catalin Sabin, Olariu Andrei Marius, Potera Alexandru, Polocoser Sebastian, Petrea George Alin, Sandu Mihai Marcel, Tofanel Andi, Tcaciuc Vasile Cristian, Tirzioru Adrian Ștefan, antrenorii Andrian Chiruț și Iulian Andrei, precum și kinetoterapeutul echipei, Octavian Andreica.
Jocurile echipei sucevene vor fi transmise live în Gradina Englezească, situată în campusul USV, și în Book Cafe (corp D). Sunt așteptați toți cei care doresc să intre în atmosfera campionatului universitar european de handbal masculin și să îi susțină pe handbaliștii suceveni. În plin proces de admitere organizat de USV, parcursul echipei – emblemă a Universității din Suceava devine extrem de important, întrucât, de-a lungul ultimilor ani, jucătorii suceveni au constituit un exemplu prin capacitatea de a îmbina sportul cu activitățile academice, perseverență, fairplay, disciplină, iar meciurile de handbal găzduite la Suceava de CSU au reprezentat mereu o alternativă atractivă de petrecere a timpului liber pentru studenții USV.
Amintim faptul că Jocurile Universitare Europene de la Coimbra 2018 sunt prezentate drept cel mai important eveniment sportiv universitar al anului și cea mai mare competiție multisport organizată vreodată în Portugalia. Sunt așteptați peste 4 000 de participanți de la universitățile cu profil sportiv de vârf din Europa, care vor concura în 13 categorii de sporturi: badminton, baschet, baschet 3×3, kaiac-canoe sprint, handbal, fotbal, futsal, judo, canotaj, rugby, tenis de masă, tenis, volei.