Asociația Europeană a Studenților în Drept – ELSA Suceava, în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul USV, organizează Conferința națională „Drepturile omului și securitatea națională”, care se va desfășura în perioada 6-8 martie a.c.
Evenimentul va debuta miercuri, 6 martie, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt”, cu prelegerea intitulată „Amenințările transfrontaliere”, susținută de domnul profesor colaborator Cristian Cucoreanu. Lucrările primei zile se vor încheia cu un workshop pe tema „Sistemul juridic și inovațiile tehnologice”, organizat de către as. univ. drd. Raluca Onufreiciuc și drd. Ionuț Croitoru.
În a doua zi a conferinței, în Aula Magna a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, conf. univ. dr. Gabriela Nemțoi și as. univ. drd. Luiza Florentina Curelușă vor susține prelegeri în plen, axate pe „Responsabilitățile și îndatoririle individului în societate”. Ulterior, studenții vor participa la workshopul „Biblioteca vie”, coordonat de comisar șef Ileana Iacob, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității IPJ Suceava, Gabriela Jucan și Cătălin Boșintă, consilieri de probațiune, și comisar șef Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Conferința se va încheia vineri, 8 martie, cu o sesiune plenară, în cadrul căreia participanții, studenți de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, vor putea dezbate principalele teme abordate de-a lungul celor trei zile.