INVITAT SPECIAL:
SORIN POPA,
Președintele John Maxwell Team România
13 aprilie 2022, ora 1200,
TEMA: Public speaking – succesul unui adevărat lider
După lansarea, încă din anul 2019, a Dezbaterilor academice în domeniul comunicării și relațiilor publice, continuate cu invitați de marcă în fiecare an universitar, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC), în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, propune studenților de la Specializarea Comunicare și relații publice o nouă întâlnire de excepție.
Invitatul special al dezbaterii de miercuri, 13 aprilie 2022, ora 1200, din Sala Senatului (corpul A), este Sorin Popa, președintele Maxwell Leadership Romania, cu o vastă experienţă în calitate de Coach Independent, Teacher și Consultant certificat prin Metoda Maxwell DISC. Menționăm faptul că John Maxwell se menține la nivel internațional drept cel mai important autor de leadership, cu o bibliografie de peste 80 de volume publicate pe parcursul a 30 de ani. Din cariera distinsului invitat, punctăm doar faptul că, prin activitatea sa permanentă, sprijină companiile românești și străine să integreze principiile de leaderhsip, iar la invitația președintelui Horacio Cartes, în anul 2016, a făcut parte din trainerii internaționali care l-au însoțit pe John C. Maxwell, pentru a antrena, în 4 zile, un număr de 15.000 oameni din Paraguay, în vederea dobândirii abilităților necesare unui lider de succes.
La această întâlnire cu tema Public Speaking – succesul unui adevărat lider, studenții vor avea posibilitatea să aprofundeze rolul comunicării corecte în spațiul social, ca fundament al dezvoltării viitorilor lideri atât de necesari în contextul actual al unei lumi marcate de lipsa empatiei comunicaționale, infodemie și fake news.