În perioada 16-17 noiembrie 2023, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Stefan cel Mare” Suceava a organizat, împreună cu partenerii săi, cea de-a VIII-a ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice, CTF-USV 2023 (Capture The Flag).
Concursul, care a debutat în anul 2016, s-a desfășurat în format online, fapt care a permis participarea directă a unui număr mai mare de concurenți, nemaifiind necesară etapa premergătoare de calificări. La ediția din acest an au participat 39 de echipe din Romania, Moldova, Ucraina și, pentru a doua oară în istoria acestui concurs, o echipă din Cuba. Echipa de organizatori a fost coordonată de prof.univ.dr.ing. Alin Potorac, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Alături de universitate, au fost implicați si parteneri din mediul economic: SAFETECH Innovations SA București și ASSIST Software srl Suceava. Aceștia au oferit un important sprijin logistic și tehnic, asigurând și fondurile necesare pentru premierea câștigătorilor.
Cei 148 de studenți participanți au reprezentat instituții de învățământ superior din Bacău, Brașov, București, Cernăuți, Chișinău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Havana, Iași, Suceava, Târgu-Jiu și Timișoara. Competiția a constat în rezolvarea unui număr de probleme de securitate informațională, cu dificultate progresivă, constând in găsirea unor coduri (flags) prin penetrarea unor aplicații web sau sisteme cu vulnerabilități induse. Platforma de concurs a fost disponibilă pentru concurenți timp de 24 de ore, începând de joi, 16 noiembrie 2023, ora 12:00, până vineri, 17 noiembrie 2023, ora 12:00.
Concurenții au utilizat soluții de investigare diverse, într-un mediu virtual, găzduit pe o platformă informatică dedicată, configurată și administrată neutru de echipa tehnică implicată, Safetech Innovations SA București. Echipele concurente s-au conectat de la distanță utilizând conexiuni securizate. Fiecare problemă rezolvată de concurenți, prin găsirea flag-urilor ascunse, a însemnat un punctaj alocat automat. După finalizarea probelor, a fost generat un clasament care a avut în vedere și ordinea identificării flag-urilor respective. Punctajul final se validează după analiza rapoartelor elaborate de echipe, rapoarte în care sunt documentate rezolvările propuse pentru fiecare etapă. Pregătirea problemelor de concurs și evaluarea rezultatelor obținute au fost asigurate imparțial de partenerii implicați.
Vineri, 17 noiembrie, la ora 13:00, a avut loc, online, festivitatea de premiere. Locul I și locul al III-lea au fost ocupate de două echipe reprezentând Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, iar locul al II-lea a fost atribuit unei echipe de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Trei dintre echipele Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au ocupat poziții în a doua treime a clasamentului. Șase echipe au abandonat sau nu s-au conectat la platforma de concurs. Pentru membrii echipelor clasate pe primele trei locuri, în afara diplomelor, s-au atribuit și premii individuale în bani.
Detalii complete despre clasament sunt disponibile pe pagina web a competiției, la adresa https://ctf.usv.ro