Într-un studiu publicat în prestigioasa revistă Science Advances, un grup de șase cercetători, printre care și Olivier Bouriaud, cercetător de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a evidențiat schimbări importante în creșterea arborilor din pădurile temperate și boreale generate de creșteri relativ scăzute ale temperaturii medii. În cadrul acestei cercetări au fost analizate pentru prima dată creșterile la arbori din peste 2500 de locații diferite răspândite pe întreg globul pământesc (America de Nord, Amercia de Sud, Asia Centrală, Europa și Noua Zeelandă). Pentru fiecare dintre aceste locații, creșterile arborilor au fost analizate în corelație cu variațiile sezoniere ale climatului pe două perioade diferite: 1930-1960 și 1960-1990. Dincolo de amploarea studiului, cercetarea întreprinsă stârnește un interes deosebit prin rezultatele obținute. Astfel, comparația creșterilor inelelor anuale în cele două perioade arată că în a doua perioadă arborii au suferit mai mult de secetă decât în prima perioadă. În zonele boreale din Eurasia și America de Nord, dar și pe platourile de înaltă altitudine din Alpi, Patagonia și Tibet, încălzirea climatului a fost peste medie. În schimb, precipitațiile au rămas mai mult sau mai puțin la același nivel. Prin urmare, arborii au evaporat mai multă apă și creșterile lor arată că arborii au suferit de secetă din ce în ce mai frecvent în a doua perioadă. Acest studiu realizat la scară mare arată că o schimbare minoră în datele climatice de bază are deja un efect major asupra creșterii arborilor din pădurile temperate și boreale. Astfel, o creștere a temperaturii medii de doar 0,5 grade Celsius a făcut ca factorul de stres principal pentru aproape 9 milioane km2 de pădure să nu mai fie temperatura scăzută a zonei, ci cantitatea de apă disponibilă.
Studiul intitulat „Redistribuirea vectorilor climatici ai creșterilor la arbori în secolul XX” a fost publicat pe 16 ianuarie 2019 în prestigioasa revistă Science Advances, cu un factor de impact ISI de 11,5.
Figura. În secolul XX, au avut loc schimbări ale factorului de stres principal în creșterea arborilor pentru aproape 9 milioane km2 de pădure indicați prin zona roșie – gălbui în harta de mai sus. (Grafic: F. Babst, WSL)