În perioada 4–6 noiembrie 2022, Facultatea de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează Conferinţa naţională cu participare internaţională „Noi valențe ale medicinei moderne. Importanța multidisciplinarității în asigurarea unui act medical de succes”. Aflat la prima ediție, evenimentul va reuni medici, asistenți medicali, tehnicieni dentari, fizioterapeuţi, dieteticieni și alți profesioniști din domeniul medical și din domenii adiacente, pentru a scoate în evidență nevoia și importanța unei strânse colaborări între toți cei care contribuie la realizarea actului medical.
Printre invitați se numără cadre universitare din țară și din străinătate, medici, asistenți medicali, dieteticieni, tehnicieni dentari și biologi.
Congresul aduce în prim-plan munca colaborativă a tuturor celor care iau parte la asigurarea unei asistențe medicale de cea mai înaltă calitate, oricare le-ar fi domeniul de activitate: diferite ramuri ale medicinei, asistența medicală generală sau dentară, balneofiziokinetoterapia, nutriția, științele biologice etc.
Pentru informații suplimentare legate de congres și pentru înscrieri, vă invităm să accesați site-ul oficial http://congresfmsb.usv.ro/.