În perioada 18-19 iulie a.c., la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, se va desfășura, sub patronajul Școlii doctorale de Științe socioumane (domeniul Filologie), în colaborare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Asociația de Studii filologice Akademos și Centrul COACH USV, ediția a XIII-a a Conferinței Discurs critic și variație lingvistică. Și în acest an, la universitatea suceveană se vor reuni cercetători, cadre didactice și doctoranzi din țară și din străinătate (Italia, Republica Moldova, Coasta de Fildeș), pentru a supune reflecției teme diverse, subsumate științelor umaniste.
Prin tradiție, conferința se adresează masteranzilor, doctoranzilor și doctorilor USV, oferind o arie generoasă de abordare, ce le permite participanților să inițieze discuții și dezbateri asupra perspectivelor multiple pe care demersul de cercetare le presupune. Centrată asupra criticii și teoriilor literare, asupra strategiilor de receptare sau de analiză a textelor (non)literare, precum și asupra constrângerilor cognitive, normative și discursive antrenate de acest proces, conferința vizează explorarea a patru axe tematice, astfel încât tinerii cercetători să poată susține și argumenta rezultatele propriilor investigații, dar și să se poată întâlni cu specialiști din domeniul de studiu pentru care au optat. Evenimentul va include, pe lângă cele patru comunicări în plen (susținute de cercetători consacrați de la Academia Română – Gabriela Haja și Isabelle Dănilă – și de reputați profesori de la USV- Mircea A. Diaconu și Daniela Petroșel), o serie de comunicări pe secțiuni, moderate de foști doctoranzi, ce revin cu bucurie la USV, în calitate de doctori, pentru a le împărtăși colegilor din experiența lor de cercetare. Alma Mater Sucevensis poate fi onorată astfel prin contribuția absolvenților ei la crearea și menținerea unei rețele de relații, ce va facilita avansul cunoașterii, responsabilitatea actului de cercetare și transferul rezultatelor spre societate.
Lucrările conferinței se deschid joi, 18 iulie, ora 10:15, în Sala Senatului din corpul A.
Echipa organizatoare, formată din cadre didactice, doctoranzi și masteranzi, este coordonată de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și de prof. univ. dr. Rodica Nagy.