Pe 30 martie 2021, Ministerul Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale al Franței, reprezentat de Excelența Sa, Doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România, a semnat prima Convenție anuală cu Alianța Franceză din Suceava, reprezentată de Domnul Valentin Popa, Președinte.
Colaborarea dintre Ministerul francez și Alianța franceză de la Suceava se face în baza legislației române în vigoare, precum și a Convenției dintre Minister și Fundația Alianța franceză de la Paris, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2008.
Alianța franceză de la Suceava, împreună cu Ministerul francez și cu susținerea financiară a acestuia, dar și pe baza unor fonduri atrase, va desfășura activități în domeniul învățării limbii franceze, ca limbă străină, al formării profesorilor și diversificării ofertei de predare-învățare, al acțiunilor culturale și artistice, al dezvoltării unui centru de documentare și resurse, acțiuni de cooperare.
Alianța franceză de la Suceava funcționează, ca entitate autonomă, începând cu data de 25 martie 2021.