Organizația studențească „Clubul de Marketing” , cu ocazia sărbătorilor de Paște te invită la evenimentul caritabil „Târgul de Paște”. Acesta va avea loc în Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 15-19 aprilie, în intervalul orar 10:00- 16:00. În cadrul evenimentului vor fi vândute produse hand made (picturi, ornamente pentru Paști, bijuterii) la un preț simbolic, iar banii vor fi folosiți pentru sprijinirea unei femei diagnosticată cu cancer și fiicei acesteia diagnosticată cu Sindromul West. Persoanele dornice de a contribui la susținerea acestei cauze sunt așteptate cu mare drag la târgul de Paște. Cei cointeresați pot rezerva produsele online de pe pagina de Facebook a organizației „Clubul de Marketing”.