Film premiat ca cel mai bun film românesc la Gala Gopo din acest an – la USV
Filmul „Toată lumea din familia noastră” va rula în zilele de 25 şi 26 aprilie, de la ora 18.00 şi de la ora 20.00, în Auditorium „Joseph Schmidt”, Corpul F al Universităţii.
Comedia, în regia lui Radu Jude, a primit premiul pentru cel mai bun film românesc la Gala Gopo din acest an, unde au participat 61 de filme româneşti.
„Acesta tratează cu umor povestea unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca în rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ”.
Preţul biletelor este de 5 lei, acestea putând fi achiziţionate de la Observatorul Astronomic.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0749 309 691, 0749 451 589.
Faza locală a competiţiei naţionale âEcotropheliaâ – la USV
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează faza locală a competiţiei naţionale „Ecotrophelia”.
Evenimentul care va avea loc pe 27 aprilie, începând cu ora 9.00, în aula din corpul E, se va desfăşura sub egida Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR) filiala Suceava şi are loc şi cu ocazia celebrării a 50 de ani de învăţământ universitar la Suceava.
Manifestarea este destinată tuturor studenţilor facultăţii, fiind o competiţie pentru crearea de produse alimentare inovative. Produsul alimentar creat trebuie să fie destinat consumului uman şi să se adreseze tuturor categoriilor de consumatori.
Juriul concursului va fi format din specialişti din industria alimentară agreaţi de ASIAR.
În concursul din acest an s-au înscris 29 de echipe formate din minimum 2 studenţi. Câştigătorii fazei locale vor participa la faza naţională a competiţiei „Ecotrophelia”, care se va desfăşura anul acesta tot la Suceava, în perioada 8-9 iulie.
Marii câştigători ai competiţiei naţionale vor avea prilejul de a reprezenta România la faza internaţională, care va avea loc în perioada 6-7 octombrie 2013 la Köln, în Germania. Efortul câştigătorilor va fi răsplătit cu premii substanţiale. Astfel, câştigătorul premiului I va pleca acasă cu 8000 de euro, studentul care va ocupa locul al II-lea va primi 4000 de euro, iar cel care se va clasa pe locul al III-lea va fi răsplătit cu 2000 de euro.
Lansare de carte
Joi, 25 aprilie 2013, la Universitatea „Ştefan cel Mare” va avea loc lansarea cărţii „Judeţul Suceava”, apărută în Editura Academiei, eveniment editorial găzduit de Aula Universităţii, corp E, începând cu ora 11.
Iniţiativa apariţiei, după mai bine de patru decenii, a unei noi serii „Judeţele României”, aparţine Institutului de Geografie al Academiei Române, academicianului Dan Bălteanu, care va fi reprezentat la eveniment de cercetătorul dr. gr. II Sorin Geacu.
Autorii lucrării, Costică Brânduş şi Alexandru Ionuţ Cristea (geografi ai Universităţii sucevene) au luat în considerare cele mai importante scrieri apărute în ultimele decenii, inclusiv rezultatele cercetărilor personale, cu privire la cunoaşterea elementelor cadrului natural şi uman al teritoriului judeţului. Au avut în vedere, cu precădere, acele aspecte care reliefează specificitatea, trăsăturile fizico-geografice şi socio-umane, ce-i vor conferi judeţului originalitate în cadrul mai larg al viitoarei împărţiri administrative a ţării. S-a urmărit, de asemenea, cunoaşterea caracterului practic, aplicativ, al ştiinţelor geografice, utilizarea sustenabilă a resurselor cadrului natural, precum şi cunoaşterea dezvoltării Universităţii sucevene în ultimele două decenii, a rolului său în această parte de ţară.
Read More
Zilele lecturii 2013
Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava organizează, în perioada 18-25 aprilie 2013, cea de-a cincea ediţie a Zilelor lecturii, manifestare ce se adresează tuturor studenţilor, indiferent de nivelul de studiu, preocupaţi de problematica lecturii.
Ediţia din acest an este consacrată Cărţii ilustrate pentru copii, printre activităţile propuse de organizatori regăsindu-se ateliere creative şi un concurs studenţesc stimulativ.
Ziua Bibliotecii USV
Luni, 22 aprilie 2013 se serbează „Ziua Bibliotecii USV”.
În program:
– ora 14.00, sala de lectură corp E
Prezentarea rezultatelor informatizării în serviciile bibliotecii.
Coordonatori: Stela PURICI şi Liliana COBZARU
– ora 18.00, sala de lectură corp E
Lansare de carte cu participarea autorilor
Dicţionar de cuvinte recente
ediţia a III-a, Editura Logos, Bucureşti, 2013
coordonator: Florica DIMITRESCU
Alexandru CIOLAN
Coman LUPU
Misterele Cuvintelor
ediţia a II-a, Editura Logos, Bucureşti, 2013
Alexandru CIOLAN
Prezintă: prof.univ.dr. Rodica NAGY
Read More
Stagii internaţionale de practică şi de voluntariat prin AIESEC
În perioada 1 – 30 aprilie 2013, AIESEC Suceava oferă studenţilor posibilitatea de a merge într-un stagiu internaţional de practică sau de voluntariat.
Acum, organizaţia din Suceava recrutează studenţi şi recent absolvenţi de studii superioare pentru stagii de practică pe domeniile de marketing şi educaţie. Cel mai important beneficiu pe care aceştia îl poţi obţine este experienţa dobândită în câteva luni de practică într-o companie internaţională, experienţă prin care vor reuşi să-şi facă o imagine despre modul de lucru într-un mediu multicultural. Totodată, îi va ajuta să se dezvolte atât pe plan personal, prin interacţiunea directă cu diverşi oameni cu mentalităţi diferite, cât şi din punct de vedere profesional, având în permanenţă acces la metode noi şi abordări diferite de lucru în domeniu.
Prin intermediul Programului internaţional de voluntariat studenţii pot avea parte de experienţe inedite, timp de 6 săptămâni într-o altă parte a lumii. Pot alege între social work, predare în limba engleză, psihologie, sociologie, training, project management, marketing, ecologie şi vor câştiga experienţă de lucru într-un mediu multicultural, cunoştinţe teoretice şi practice, impact semnificativ asupra dezvoltării personale şi profesionale, dezvoltarea aptitudinilor de leadership, public speaking, a responsabilităţii sociale şi a capacităţii de a înţelege oamenii din jur etc.
AIESEC propune oportunităţi în toate cele 110 ţări în care este prezent, însă, în cadrul acestei recrutări, ţările care oferă la momentul actual cel mai mare număr de programe pentru tineri sunt India, China, Germania, Norvegia, Rusia, Polonia, Brazilia şi Turcia.
Pentru mai multe detalii studenţii sunt aşteptaţi la punctele de informare din corpul E sau A, sau pot accesa site-ul www.aiesec-suceava.ro
Pe 18 aprilie, începând cu ora 20, în corpul E al universităţii, sala 005, are loc evenimentul de prezentare al stagiilor de voluntariat şi de practică. În cadrul acestui eveniment, se pot afla mai multe despre AIESEC şi despre internship-urile pe care le oferă şi se va avea oportunitatea de a vorbi cu persoane care au fost plecate în diverse ţări prin intermediul programelor noastre.
Ediţia a V-a a Colocviului Internaţional Omul şi mitul – Fiinţa umană şi aventura spiritului întru cunoaştere. Dimensiune mitică şi demitizare
Departamentul de Limba şi Literatura Română şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Centrul de Cercetare „Inter Litteras et Terras” şi cu Departamentul de Filologie Romanică al Facultăţii de Filozofie şi Litere al Universităţii din Granada, Spania, organizează a V-a ediţie a Colocviului Internaţional Omul şi mitul. Fiinţa umană şi aventura spiritului întru cunoaştere.Dimensiune mitică şi demitizare.
Manifestarea va avea loc în perioada 16 – 18 mai 2013.
Invitaţie limba română
Invitaţie limba engleză
Invitaţie limba spaniolă
Simpozionul Naţional CONSENSUS la cea de-a patra ediţie
Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, organizează, în zilele de 12-13 aprilie 2013, cea de-a patra ediţie a Simpozionului Naţional CONSENSUS (Conference for Students of English Studies at the University of Suceava), cu tema generală The Order and Disorder of Discourse (Ordinea şi dezordinea discursului).
Manifestarea îşi propune să încurajeze reflecţia asupra dinamicii discursurilor, reprezentărilor şi practicilor culturale din spaţiul anglofon, în contextul redefinirii globale şi permanente a ordinii lumii contemporane. Ea se adreseză studenţilor de la toate nivelurile de studiu (licenţă, masterat, doctorat) şi reuneşte participanţi din Suceava, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu, şi Constanţa.
Film cu Gerard Depardieu şi Harvey Keitel la USV
În perioada 18 – 20 aprilie, Auditorium-ul Joseph Schmidt al USV va gazdui filmul Condamnat la viaţă, în regia lui Bogdan Dreyer.
„Condamnat la viaţă / A Farewell To Fools” este o adaptare după nuvela „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici, un film românesc care aduce laolaltă nume mari din cinematografia naţională şi internaţională, precum Gérard Depardieu, Harvey Keitel, Laura Morante, Bogdan Iancu, Alexandru Bindea, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Adina Cartianu şi Nicodim Ungureanu.
Spectacolele vor avea loc după următorul program:
joi, 18 aprilie 2013, ora 18.00 şi 20.00
vineri, 19 aprilie 2013, ora 18.00 şi 20.00
sâmbătă, 20 aprilie 2013, ora 16.00
Preţ bilet 5 lei. Vânzările se fac la Observatorul Astronomic.
Read MoreFilmul âDomesticâ in regia lui Adrian Sitaru – la USV
Unul dintre cele mai aşteptate filme ale primăverii, „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, va fi proiectat în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
„Domestic” este al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, după „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), ambele premiate în numeroase festivaluri. Regizorului îi aparţin şi câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje româneşti: „Valuri” (2007), „Colivia” (2009), „Lord” (2009), „Chefu’” (2012).
Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, noul lungmetraj al lui Adrian Sitaru este povestea copiilor, adulţilor şi a animalelor care convieţuiesc, sperând la o viaţă mai bună, într-un fel de Arca a lui Noe pe verticală, aşezata pe etajele unui bloc. Filmul „Domestic” este o producţie 4 Proof Film, în coproducţie cu Unafilm, Germania, susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei şi realizată cu finanţare din partea Medienboard Berlin-Brandenburg Germania, Eurimages, TVR şi HBO Romania.
Filmul va rula după următorul program:
– joi, 11 aprilie 2013, ora 18.00 şi 20.00
– vineri, 12 aprilie 2013, ora 18.00 şi 20.00
– sâmbătă 13 aprilie, ora 16.00
În ziua de vineri, 12 aprilie, şi-au anunţat participarea doi dintre protagoniştii filmului: Sergiu Costache şi Dănuţ Hurduc, pentru a răspunde întrebărilor publicului interesat. Va exista câte o sesiune de întrebări după fiecare proiecţie a filmului.
Trailer-ul de promovare
Afiş film