Comunicat de presă – Finalizarea proiectului: âCreşterea calităţii ofertei educaţionale în învăţământul superior prin adaptarea şi îmbunătăţirea programelor de studii de licenţăâ
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu SIVECO România, a derulat, începând cu data de 13 mai 2014, proiectul cu titlul „Creşterea calităţii ofertei educaţionale în învăţământul superior prin adaptarea şi îmbunătăţirea programelor de studii de licenţă” – POSDRU/156/1.2/G/141311, cofinanţat din Fondul Social European, Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, în cadrul domeniului major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.
Proiectul lansat în data de 13 mai 2014 şi-a atins indicatorii şi obiectivul pentru care a fost realizat şi anume – creşterea calităţii ofertei educaţionale în învăţământul superior prin adaptarea şi îmbunătăţirea programelor de studii de licenţă în scopul corelării acestora cu cerinţele în continuă schimbare ale pieţei muncii.
Dintre cele mai semnificative rezultate ale proiectului derulat de USV cuantificăm: 1 portal de proiect realizat, administrat şi întreţinut pe toată perioada de implementare, 4 cursuri în format digital pilotate în cadrul ciclului de licenţă, 20 cadre didactice universitare instruite, 210 studenţi au participat în cadrul sesiunilor de pilotare şi au beneficiat de operaţiunile finanţate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior.
În cadrul etapelor intermediare de implementare ale activităţilor proiectului au fost elaborate materiale didactice care asigură extinderea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi pe baza curriculelor îmbunătăţite, prin corelarea cu cerinţele şi exigenţele pieţei muncii. S-a urmărit dezvoltarea şi finalizarea suportului de curs de formare pentru cadrele didactice universitare în vederea implementării programului de studii îmbunătăţit şi a pachetului educational, respectiv, a fost elaborat pachetul educaţional utilizat în cadrul procesului de pilotare a cursurilor îmbunătăţite cu ajutorul materialelor didactice şi a instrumentelor TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) dezvoltate.
Pilotarea cursurilor îmbunătăţite cu ajutorul materialelor didactice şi a instrumentelor TIC prin intermediul participanţilor la programul de formare s-a desfăşurat sub îndrumarea şi coordonarea experţilor implicaţi în cadrul proiectului.
Astfel, membrii grupului ţintă, studenţi din ciclul de licenţă, au participat, în mai multe etape, la activităţile de pilotare a cursurilor în format clasic şi digital îmbunătăţite în cadrul proiectului beneficiind de instrumentele TIC dezvoltate.
Promovarea obiectivelor, activităţilor şi rezultatelor proiectului a fost realizată prin intermediul materialelor de informare şi promovare elaborate şi distribuite, cât și prin intermediul portalului de proiect (http://usvedu.ro) şi articolelor de presă care au fost publicate în presa scrisă națională. Au fost publicate 8 articole în presă și au fost elaborate şi distribute un număr de 500 broşuri, 400 pixuri şi bloc notes personalizate, 374 rucsacuri personalizate, 250 afişe, 230 stick-uri personalizate şi 132 mape în format A4.
SIVECO România, în calitate de partener în cadrul proiectului, a fost responsabil cu dezvoltarea portalului (http://usvedu.ro), destinat informării şi diseminării proiectului, prin care au fost accesate lecțiile digitale destinate formării grupului țintă al proiectului alcătuit din 210 studenți ce urmează cursurile programelor de licență în domeniile științe ale educației, științe economice și administrație publică, istorie şi geografie, inginerie alimentară precum și 20 persoane implicate în îmbunătățirea programelor de studii de licență.
Lecțiile digitale sunt bazate pe cele mai noi reglementări pedagogice și tehnologice internațională și reprezintă resurse valoroase în procesul de predare, învățare și evaluare. Acestea conțin simulări, exerciții practice, resurse video și audio, autoevaluări, ce ajută la captarea atenției și reținerea mai rapidă de informații.
De asemenea, specialiștii SIVECO România au participat în cadrul sesiunilor de instruire a 20 persoane implicate în îmbunătățirea programelor de studii de licență, în vederea utilizării eficiente a resurselor educaționale digitale furnizate în cadrul proiectului.
SIVECO România deține o vastă expertiză în domeniul educațional, implementând cu succes soluții de tip eLearning, atât în proiecte finanțate din fonduri europene, cât și în proiecte implementate pentru ministere ale educației din țări precum Emiratele Arabe Unite, Malta, Cipru, Maroc, Azerbaijan, Kazakhstan și Republica Moldova.
Perioada de implementare a proiectului a fost de 18 luni. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost estimată la 2.167.117,60 lei, din care AMPOSDRU prin OIPOSDRU MEN a acordat o finanţare nerambursabilă echivalentă cu 98% din această sumă.
Date de contact:
Manager de proiect: prof.univ.dr.ing. Alin Dan Potorac
Email: alin.potorac@usv.ro
Web: http://usvedu.ro
Adresa: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Str. Universităţii
13, 720229, jud. Suceava, România
Read MoreȘcoala Internațională de Vară Graz 2016, Austria
Organizată de Universitatea din Graz, Austria, Școala Internațională de Vară din 2016 va avea loc la Castelul Seggau și se adresează studenților de la toate disciplinele care doresc să aprofundeze cunoștințele în domeniul afacerilor europene și internationale prin studierea și discutarea evoluțiilor și provocărilor globale în contextul proceselor de transformare și a schimbărilor demografice prin prisma identităților individuale, sociale, politice, religioase, culturale, literare, regionale, economice, de apartenență la un grup și naționale.
Înscrierile se fac până la data de 29.02.2016.
http://international.uni-graz.at/en/gusegg/
Read MoreSucevenii au talent
Duminică 8 noiembrie, ora 18, Clubul de Marketing organizează prima ediţie a concursului “Sucevenii au talent” pe scena de la Iulius Mall Suceava .
Spectacolul este cu intrare gratuită, deci invităm sucevenii să participe în calitate de spectatori şi să se bucure de reprezentaţiile artistice ale concurenţilor suceveni.
Un juriu format din specialişti va evalua prestaţia concurenţilor.
Evenimentul”Sucevenii au talent” reprezintă o oportunitate pentru sucevenii care doresc să se remarce şi să-şi pună în valoare talentul, eventual în vederea dezvoltării unei cariere în domeniul artistic.
Câştigătorii vor primi premii din partea sponsorilor.
Read More
Concursul online interregional STUDENT COMPETENT PENTRU PIATA MUNCII
Proiectul Dezvoltarea programelor de studii universitare și extinderea oportunităților de învățare pentru studenți și piața muncii își propune dezvoltarea unui pachet integrat de măsuri directe şi indirecte, adresate îmbunătăţirii calităţii programelor de studiu furnizate şi creşterii nivelului de competenţă profesională a absolvenţilor acestor programe, în conformitate cu nevoile angajatorilor.
În cadrul Activității 4 Implementarea de modele de parteneriat și retele între universități și parteneri sociali pentru dezvoltarea programelor de învățământ superior din perspectiva promovării învăţării centrate pe student pentru piața muncii, s-a realizat (A.4.2.1.) proiectarea și coordonarea Platformei comune „ÎNVĂȚARE CENTRATĂ PE STUDENT” – http://dpus.usv.ro/forum.html, activitate ce urmărește încurajarea unei dezbateri privind relevanța disciplinelor din planul de învățământ, rolul modulelor de curs în formarea competențelor, optimizarea curriculumului universitar etc. care să se finalizeze prin (A.6.1.) constituirea a 3 Proiecte – pilot „Instruire START – UP Egal”.
În vederea promovării celor mai bune proiecte-pilot, la nivelul fiecărui centru universitar cu calitatea de partener în proiect, se lansează Concursul on-line interregional „STUDENT COMPETENT PENTRU PIAȚA MUNCII !”.
Prin intermediul concursului, din Cadrul Activitatii A.4.2.2.Proiectare si coordonare Concurs on line interregional STUDENT COMPETENT PENTRU PIAȚA MUNCII ! se dorește stimularea gasirii celor mai bune metode și soluții pentru promovarea învățării centrate pe student în vederea integrării acestuia pe piața muncii.
Pentru mai multe informații privind tematica concursului, condițiile de participare și metodologia de selecție, vă rugăm să vizitați pagina de web a proiectului, la adresa: http://dpus.usv.ro
Finalizare proiect Posdru pe tema calităţii în învăţământul superior
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu sediul în Suceava, strada Universităţii numărul 13, în parteneriat cu Siveco România SA, a derulat, începând cu data de 13 mai 2014, proiectul „Creşterea calităţii ofertei educaţionale în învăţământul superior prin adaptarea şi îmbunătăţirea programelor de studii de licenţă” – POSDRU/156/1.2/G/141311, cofinanţat de Fondul Social European, în cadrul domeniului major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) organizează o Conferința de presă dedicată finalizării proiectului „Creşterea calităţii ofertei educaţionale în învăţământul superior prin adaptarea şi îmbunătăţirea programelor de studii de licenţă” POSDRU/156/1.2/G/141311, care va avea loc vineri, 6 noiembrie 2015, ora 10.00, la USV, în Aula din Corp E.
Proiectul a avut drept obiectiv general creşterea calităţii ofertei educaţionale în învăţământul superior prin adaptarea şi îmbunătăţirea programelor de studii de licenţă în scopul corelării acestora cu cerinţele în continuă schimbare ale pieţei muncii.
Perioada de implementare a proiectului a fost de 18 luni. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost estimată la 2.167.117,60 lei, din care AMPOSDRU prin OIPOSDRU MEN a acordat o finanţare nerambursabilă echivalentă cu 98% din această sumă.
La conferința de finalizare a proiectului sunt invitați reprezentanți ai presei, cât și ai actorilor implicați în implementarea proiectului.
Festivalul național UNIFEST XIV
Asociaţiile studenţești FI®ESC și ATID din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în parteneriat cu Uniunea Studenţilor din România şi Ministerul Tineretului şi Sportului, organizează cea de-a XIV-a ediţie a festivalului naţional UNIFEST.
Desfăşurat concomitent în 18 centre universitare în perioada 4- 15 noiembrie, festivalul aduce cultura, arta şi educaţia nonformală mai aproape de studenţi, oferind în cele 300 de evenimente organizate peste 20.000 de bilete gratuite la muzee, filme şi teatru.
În acest an, programul festivalului cuprinde activităţi diverse, menite să îi aducă pe studenţi mai aproape de cărţi, sport, precum şi acţiuni dedicate domeniului cinematografic. Printre activităţile organizate în această perioadă se numără concursuri sportive, vizite culurale, campanie de donare de sânge, book exchange, concursuri şi multe alte activităţi.
Mai multe detalii se pot găsi pe pagina de facebook: www.facebook.com/UnifestSuceava sau pe site-ul festivalului: www.unifest.ro/suceava/.
Programul activităților UNIFEST:
Miercuri, 4 Noiembrie:
– Book exchange – Pasaj Corp A-E
– Seara de folk și muzici bune – La Fierărie Pub Boem 21:00
Joi, 5 Noiembrie:
– Book exchange – Pasaj Corp A-E
– Noaptea devoratorilor de publicitate– Observator USV 20:00
Vineri, 6 Noiembrie:
– Book exchange – Pasaj Corp A-E
– Bazin și saună – Complexul de Natație si Kinetoterapie USV 13:00
– Lan Party – Corp E demisol 19:00
Sâmbătă, 7 Noiembrie:
– Sesiune de Training 10:00-18:00
– Volei – Sala de sport USV – ora 16:00
Duminică, 8 Noiembrie:
– Sesiune de Training 10:00-18:00
Luni, 9 Noiembrie:
– Donare de sânge – Centrul de transfuzie Suceava – ora 9:00
Marți, 10 Noiembrie:
– Vizite Culturale – Observator USV 14:00
– Concurs de cultură generală și Karaoke – La Fierărie Pub Boem 20:00
Miercuri, 11 Noiembrie:
– Concurs de fotografie – Suceava Shopping City
– Seară de jocuri – Strikers (Iulius Mall) 20:00
Joi, 12 Noiembrie:
– Premiere Concurs de fotografie – Suceava Shopping City
– UNIFEST Party – VERSUS – ora 22:30
Vineri, 13 Noiembrie:
– Treasure Hunt – Parc USV 18:00
Sâmbătă, 14 Noiembrie:
– Cupa FIRESC(Meci de deschidere FIRESC vs profesori FIESC) – Teren USV – ora 12:00
– Cupa FIRESC -Teren USV- ora 13:00-15:00
Dumincă, 15 Noiembrie:
– Cupa FIRESC – Teren USV – ora 9:00-16:00
– ERASMUS Party – Corp E Demisol – 20:00
Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră recrutează voluntari!
CCOC vă anunță un moment important:
Ce anume? – Singura perioadă din an în care recrutează voluntari.
Ce caută? – Studenţi motivaţi, disciplinaţi, creativi, implicaţi, preferabil de anul I.
Ce oferă? – Dezvoltare de abilităţi într-o echipă frumoasă şi într-o atmosferă agreabilă.
Unde te înscrii? – La ccoc@usv.ro cu o scurtă prezentare.
Până când? – Până în 22 noiembrie.
Read MoreComunicat de presă privind Proiectul POSDRU – Dezvoltarea programelor de studii universitare şi extinderea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi şi piaţa muncii
Conferința de închidere a proiectului POSDRU/156/1.2/G/133630
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în calitate de Solicitant, vă invită să participați la Conferința de închidere a proiectului cu titlul „Dezvoltarea programelor de studii universitare şi extinderea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi şi piaţa muncii” – POSDRU/156/1.2/G/133630, care va avea loc joi, 12 noiembrie 2015, ora 13.00, la USV, în Aula din Corpul E.
Proiectul a fost implementat într-un parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (Solicitant), Universitatea de Vest din Timişoara (Partener 1), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (Partener 2) și Fundația „Solidaritate și Speranță” din Iași (Partener 3), în perioada 14 mai 2014 – 13 noiembrie 2015. Proiectul „Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” – POSDRU/156/1.2/G/133630 a fost cofinanţat prin Fondul Social European, Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, în cadrul domeniului major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.
La conferința de finalizare a proiectului sunt invitați reprezentanți ai presei, cât și ai actorilor implicați în implementarea proiectului.
Read MorePrimul târg de cariere IT&C la Universitatea âȘtefan cel Mareâ din Suceava
Asociația de dezvoltare intercomunitară EURONEST și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează Vineri, 6 noiembrie 2015, începând cu ora 11, primul Târg de Cariere IT&C la USV, în cadrul proiectului „Programe de studii flexibile și competitive pentru IT&C în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (CompetIT&C)”, ID POSDRU/156/1.2/G/138873.
Invităm firmele de profil IT&C interesate să-și prezinte oferta de locuri de muncă și strategia de dezvoltare să transmită intenția de participare până la data de 4 noiembrie 2015, ora 11, la adresa de contact dimian@usm.ro sau prin poștă la adresa Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Corp E, Birou E006, str. Universității nr. 13, Suceava, Cod 720229. Informații și detalii suplimentare pot fi oferite la e-mail dimian@usm.ro, telefon: 0230 522 978 / int. 520.
Fiecare firmă participantă va avea la dispoziție un stand de prezentare in Atriumul Corpului E in intervalul orar 11 – 15 si un timp de 10 minute pentru prezentarea firmei și a strategiei de dezvoltare in Aula din corpul E.
Activitatea își propune să sprijine o mai bună inserție pe piața muncii a studenților şi masteranzilor din domeniul IT&C după finalizarea studiilor și, în egală măsură, să faciliteze dialogul între universitate și companiile de profil pentru sincronizarea programelor de studii cu cerințele actuale și viitoare ale mediului de afaceri și ale industriei de IT din Regiune.


