Conferința Internațională DEVELOPMENT AND APPLICATION SYSTEMS 15-17 mai 2014, ediţia a XII-a
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 15 – 17 mai 2014, a XII-a ediție a Conferinței Internaționale DEVELOPMENT AND APPLICATION SYSTEMS.
Începând din anul 1992, conferința s-a desfășurat bianual, fiecare ediție bucurându-se de un real succes, dovedit în mod constant de interesul tot mai mare al specialiștilor din domeniu pentru tematicile propuse. Publicarea celor mai bune lucrări susținute în cadrul conferinței în Advances in Electrical and Computer Engineering (AECE) a contribuit la consacrarea internațională a evenimentului. În România, revista științifică AECE reprezintă prima publicație în domeniu care a fost indexată în Science Citation Index Expanded și cotată în Journal Citation Reports/Science Edition de Thomson Reuters (cunoscută sub acronimul ISI), devenind treptat un reper important pentru comunitatea academică internațională.
Evenimentul din acest an se remarcă printr-o participare internațională de excepție. Comunitatea academică suceveană va avea printre oaspeți nume sonore din domeniul științific precum profesorii universitari: Kouhei OHNISHI (Department of System Design Engineering, Keio University, Japan), Nathan IDA (Departmentul de Inginerie Electrică și Calculatoare, University of Akron, USA), Stanimir VALTCHEV (Department of Electrical Engineering, Faculty of Science and Technology, Universidade NOVA de Lisboa, Portugal, Invited Full Professor of Burgas Free University, Bulgaria), Luis GOMES (Faculty of Sciences and Technology, Universidade Nova de Lisboa, Portugal), Sorin D. COTOFANA (Department of Software and Computer Technology, Delft University of Technology, The Netherlands).
Începând cu ediția din 2014, conferinţa se desfăşoară sub egida IEEE, acest tip de indexare oferind posibilitatea cercetătorilor de a-şi pune în valoare rezultatele cercetărilor întreprinse prin apariţia lucrărilor în prestigioasa bază de date IEEE Xplore.
Pentru cele patru secțiuni de dezbateri (Sisteme, Procese de control și Automatizări; Rețele de comunicații și calculatoare; Electronică și Inginerie asistată de calculator; Inginerie software şi Tehnologii informaţionale) au fost selectate 39 de lucrări la o rată de acceptare de 77%.
Detaliile manifestării pot fi consultate la adresa www.dasconference.ro/
Afiș conferință
Persoană de contact :
Prof.univ.dr.ing. Adrian GRAUR, adrian.graur@usv.ro
Casă de Cultură a Studenților, în Suceava
În urma unor constante demersuri realizate de membrii comunităţii academice sucevene, cadre didactice universitare şi studenţi, demersuri începute încă din anul 1990 și susținute de reprezentanții elitei politice și administrative locale, Guvernul României a adoptat hotărârea de a înființa Casa de Cultură a Studenților din municipiul Suceava, cu sediul în strada Universității, nr.13.
Având ca obiect principal de activitate susținerea participării comunității academice la acțiunile de afirmare a culturii locale și naționale, precum și recunoașterea locului și contribuțiilor românității în cultura europeană și universală, Casa de Cultură a Studenților din municipiul Suceava va beneficia de finanţare din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, respectiv prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. Atribuțiile principale, structura organizatorică și activităţile specifice Casei de Cultură a Studenților din municipiul Suceava vor fi cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, ce va fi aprobat prin ordin al ministrului Educației Naționale.
Înfiinţarea Casei de Cultură a Studenților din municipiul Suceava, aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale și în coordonarea Universității ,,Ștefan cel Mare”, reprezintă un moment important pentru dezvoltarea structurilor instituţionale de acest gen la nivel naţional, întrucât este pentru prima dată când se pune în aplicare un nou model de funcţionare a unei Case de Cultură a Studenţilor, prin coordonarea acesteia de către o universitate.
Orientată către colaborări active cu instituţii similare de profil din ţară şi străinătate, cu alte organizații publice și nonguvernamentale preocupate de susținerea și promovarea spiritualității naționale, Casa de Cultură a Studenților din Suceava va organiza activităţi culturale, științifice și de cercetare, manifestări sportive, turistice, educative, recreativ-distractive şi de agrement, urmărind să devină treptat o structură instituţională dinamică, cu impact real atât în rândul studenţilor USV, cât şi în întreaga comunitate universitară și preuniversitară, cu implicații pozitive pentru viaţa culturală şi socială a judeţului Suceava.
Simpozionul național CONSENSUS 2014 â Change and Exchange
Colectivul de Engleză al Departamentului de Limbi și Literaturi Străine de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, organizează, în zilele de 9-10 mai 2014, cea de-a cincea ediție a Simpozionului Național CONSENSUS (Conference for Students of English Studies at the University of Suceava), cu tema generală Change and Exchange (Schimbare şi schimb). Manifestarea își propune să ofere studenţilor prilejul de a reflecta asupra importantelor transformări ce însoţesc procesul de globalizare culturală şi de a explora acele reprezentări şi practici discursive din spaţiul anglofon care surprind natura fluidă şi dialogică a fenomenelor culturale contemporane.
Lucrările propuse de participanţi acoperă o arie largă de interese, cuprinzînd aspecte privind discursul identitar şi diversitatea culturală în contextul globalizării, discursul postcolonial şi literatura migraţiei transnaţionale, textul literar/cinematografic/media ca spaţiu al tranzacţiei (narative, semiotice, ideologice, etc.), traducerea ca transfer cultural, cultura populară şi ideologiile sale, genul şi construcţia sa culturală, textul ficţional şi paradigmele raportării la istorie, etc.
Participă studenţi de la toate nivelurile de studiu (licenţă, masterat, doctorat), de la universităţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Galaţi şi Suceava. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 9 mai 2014, la ora 9.00, în amfiteatrul „Eugen Lovinescu” (A115), din Corpul A al Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava.
Afiș simpozion
Read More
Concurs Internaţional Studenţesc de Calculatoare âHARD & SOFTâ â ediţia a XXI-a
Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează în perioada 12 – 17 mai 2014. Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare “HARD & SOFT”, ediţia a XXI-a, concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri.
Concursul a debutat în 1994 cu sprijinul profesorului John MILNER de la City University din Londra, în calitate de președinte al juriului pentru primele 9 ediții ale concursului. Incepând din anul 2003, coordonarea activității de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy HALL de la Universitatea din Limerick, Irlanda. Concursul Hard&Soft a devenit o competiție internațională respectabilă, ocupând un loc privilegiat în programele manifestărilor studențești. De-a lungul timpului, echipe din principalele centre universitare din România, alături de reprezentanţi ai mai multor universităţi partenere din Europa, s-au confruntat, la Suceava, cu provocări tehnice spectaculoase.
La ediţia 2014 a concursului s-au înscris 14 echipaje – 9 echipaje din ţară (Cluj-Napoca și Oradea cu câte un echipaj, București, Timișoara, Iaşi și Suceava cu câte 2 echipaje) şi 4 echipaje din străinătate (Beihang – China, Cernăuţi – Ucraina, Chişinău – Republica Moldova și Ilmenau – Germania). Echipele formate din câte 4 studenți vor încerca să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate, care vor necesita cunoștințe avansate din domeniile știința calculatoarelor, inginerie electronică și automatizări, referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software și hardware, testare și documentare, și nu numai.
Pentru ediţia 2014 juriul concursului este format din Timothy HALL, Universitatea din Limerick, Irlanda – președinte, Ciaran MacNAMEE, Kevin JOHNSON, de la aceeași universitate, Florin PRUTIANU şi Kristijan VIDEC de la ServiceXpert GmbH Munchen, Germania, în calitate de membri.
Concursul beneficiază de sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Consiliului Judeţean Suceava, al Primăriei Suceava şi al Consiliului Local Suceava, precum şi al unor firme care se implică şi în organizarea de workshop-uri adresate studenţilor de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.
Prezentarea practică a temelor-proiect – un adevărat spectacol al produselor la cheie, puse în funcţiune – va avea loc vineri, 16 mai 2014, începând cu ora 14.00, în Atrium, Corpul E.
Festivitatea de premiere se va desfăşura vineri, 16 mai 2014, ora 16.00, în Aula din corpul E.
Informaţii suplimentare pot fi găsite la adresa:
http://www.hardandsoft.ro/
Persoană de contact :
Prof.univ.dr.ing. Adrian GRAUR, adrian.graur@usv.ro
Conferință Alain Vuillemin la USV
În cadrul unui ciclu de conferinţe în mediul academic, cu sprijinul Ambasadei Franţei în România, profesorul Alain VUILLEMIN de la Universitatea Paris-Est Créteil va susţine vineri 9 mai 2014, orele 11, în sala „Dimitrie Leonida”, corp D, et. II, a Universităţii „Ştefan cel Mare”, prelegerea:
REFLETS DE LA GUERRE DANS LA PROSE DE ROGER VERCEL. TROIS RÉCITS DE GUERRE: Notre père Trajan 1930, Capitaine Conan 1934; Lena 1936
Conferinţa, care se înscrie în seria de comemorări ale primului război mondial în Europa, va fi urmată de discuţii privind relaţiile româno-franceze de-a lungul secolelor, francofonia şi francofilia din Balcani, identitatea autorilor români de expresie franceză.
Read MoreActivarea domeniu web pentru proiectul âSOCERT. Societatea cunoaşterii, dinamism prin cercetareâ
Proiectul „SOCERT. Societatea cunoaşterii, dinamism prin cercetare” POSDRU/159/1.5/S/132406 are ca beneficiar Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Pe site-ul proiectului www.socert.usv.ro pot fi accesate informațiile referitoare la implementarea proiectului. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea programelor de cercetare doctorală şi postdoctorală prin sprijinirea colaborării dintre universităţi şi institute de cercetare, precum şi dezvoltarea resurselor umane din cercetare, în special prin acordarea de sprijin financiar pentru doctoranzi şi cercetători postdoctorat în vederea creşterii motivaţiei pentru dezvoltarea unei cariere în cercetare şi asigurarea debutului în cariera de cercetător, inclusiv prin participarea în echipe mixte (doctoranzi, cercetători postdoctorat).
Arcanul USV la TVR
Ansamblul studențesc Arcanul a plecat la drum în același an – 1963, ca și instituția noastră de învățământ superior, reușind să se afirme cu succes pe plan național și internațional. Cu ocazia semicentenarului, anasamblul a organizat mai multe evenimente deosebite, între care se numară concertul jubiliar prezentat pe scena Casei de Cultură Suceava, în luna aprilie 2014.
Cei care nu au reusit să asiste la manifestarea jubiliară, dar și pe cei care doresc să se reîntâlnească cu tinerii nostri artiști, pot să urmarească povestea Arcanului USV, cântecele și dansurile interpretate de membrii ansamblului pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iași.
Prima parte a concertului: TVR Iași
Sâmbată, 10 mai, ora 19.30
Duminică, 11 mai, ora 8.30
(La TVR3, prima parte a fost prezentată luni, 5 mai, la ora 20.00, și marți, 6 mai, la ora 8.55)
Ecouri ale Seminarului educațional BVB Invest Quest
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost gazda Seminarului educațional BVB Invest Quest, parte a Proiectului educațional demarat de Bursa de Valori București, în parteneriat cu Societăți de servicii de investiții financiare și sub patronajul onorific al Autorității de Supraveghere Financiară, proiect care se desfașoară în perioada aprilie – iunie 2014. În această perioadă sunt organizate seminarii educaționale cu tematică bursieră, iar finalitatea constă într-un concurs de tranzacționare virtuală pe platforma online administrată de BVB – Arena XT cu premii atractive pentru câștigători.
În cadrul evenimentului de ieri, 30 aprilie 2014, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, participanții (studenții și profesorii USV, dar și publicul interesat în domeniu) au avut șansa să întâlnească brokeri, reprezentanți ai BVB și ai SIF Moldova și să participe interactiv la discuții pe parcursul prezentărilor și a aplicației demo pe platforma online. Structura seminarului de la Suceava a fost următoarea: „Bursa – un mecanism simplu și accesibil pentru investiții” (Emanuela Bodas, Director Comercial ESTINVEST S.A.); Prezentare BVB referitoare la piața de capital (Remus Stoica, Expert Financiar Bancar BVB); Prezentare BVB prinvind concursul de tranzacționare virtuală BVB Invest Quest; Prezentarea platformei demo ArenaXT (Marcel Murgoci, Director Operațiuni ESTINVEST S.A.); Riscul generat de mecanismele psihice în procesul de adoptare a deciziei investiționale” (Cătălin Nicolaescu, Analist Investiții SIF Moldova).
„Numărul mare al studenților care au răspuns invitației noastre la acest seminar interactiv (peste 150 de persoane) ne-a convins ca mulți dintre studenții participanți, mare parte cursanți ai Facultății de Științe Economice și Administrație Publică sunt interesați de bursă, de investițiile pe piata de capital și de tranzacționarea acțiunilor companiilor românești, participanții având șansa ca alături de brokeri și reprezentanți ai BVB să acumuleze informații economice utile și să-și creasca nivelul de cultură financiară. Am fost plăcut surprinși să constatăm că sub îndrumarea unor profesori entuziaști studenții au devenit pasionați de domeniul bursier, astfel încât am stabilit împreună cu doamna profesor Gabriela Prelipcean ca acest seminar să fie urmat de o colaborare cu societatea noastră, având în plan organizarea periodică a unor seminarii cu grupe de studenți, pe teme specifice. Așteptăm studenții din Suceava să-și testeze în perioada următoare inteligența investițională într-un concurs de tranzacționare cu premii atractive și le uram mult succes!“ (Marcel Murgoci, Director Operațiuni ESTINVEST)
Participanții la concursul de tranzacționare virtuală BVB IQ vor avea la dispoziție o sumă virtuală de 30.000 lei pe care o vor putea investi în acțiunile celor mai lichide 15 companii listate la BVB. Competiția educațională de tranzacționare online se va desfășura în condiții de tranzactionare ce vor replica condițiile din piața reala și este dedicată persoanelor peste 18 ani, interesate de funcționarea pieței de capital și de realizarea unei investiții în baza unei bune intelegeri și a informării prealabile. Premiile pentru câștigători sunt: o vacanță pe o insulă din Mediterana, un laptop, smartphone-uri și premiul special Artmark. Înscrierile la concurs și mai multe informații despre proiectul BVB Invest Quest pot fi găsite pe site-ul oficial: iq.bvb.ro.
„Prin BVB IQ targetăm persoane care nu sunt investitori activi în piața de capital. Informarea și educarea în sfera financiară a acestei categorii de persoane este importantă pentru noi ca Bursă, întrucât ei sunt viitoarea generație de investitori și proprietari de companii, și credem cu tărie în creșterea calității mediului de business în care ne desfășurăm activitatea. Doresc să mulțumesc tuturor partenerilor la proiect pentru încrederea lor în obiectivul nostru comun.” a fost mesajul transmis de catre domnul Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.
Considerăm că evenimente de acest tip contribuie la dezvoltarea competențelor studenților USV în acest domeniu, la creșterea nivelului de cultură financiară în general, la abilități de tranzacționare pe piața de capital, în concluzie, la deschiderea unei palete largi de oportunități pentru cariera lor viitoare.
Seminarul educaţional BVB IQ â Invest Quest
În data de 30 aprilie 2014, orele 11.00, în Aula din Corpul E, are loc Seminarul educaţional BVB IQ – Invest Quest, parte a Proiectului educaţional demarat într-un parteneriat format din Bursa de Valori Bucureşti, Societăţi de servicii de investiţii financiare, sub patronajul onorific al Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Participanţii vor avea şansa ca alături de brokeri şi reprezentanţi ai BVB şi ASF să acumuleze informaţii economice utile, să-şi crească nivelul de cultură financiară şi să-şi testeze, dacă doresc, inteligenţa investiţională într-un concurs de tranzacţionare cu premii atractive.
Read MoreAIESEC Suceava organizează cea de-a 3-a ediție a proiectului AIESEC Academy
În această primăvară, până pe 13 mai, studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava pot aplica pentru o nouă ediție a proiectului AIESEC Academy.
AIESEC Academy este un proiect care aduce educația non-formală cu un pas înainte, transformând cunoștințele teoretice în activități practice pentru studenții dornici de a profita de această oportunitate. Acest proiect pune în legătură mediul studențesc cu cel al afacerilor, fiind benefic pentru ambele. AIESEC Academy satisface, pe de o parte, nevoia tinerilor de a acumula noi cunoștințe în domenii variate de interes și de a face practică în companii deja consacrate, iar pe de altă parte, nevoia companiilor de a angaja tineri cu un nivel de cunoștințe ridicat, care dau dovadă de ambiție și entuziasm.
Proiectul se desfășoară în două etape. Prima etapă constă într-o serie de traininguri și workshop-uri cu scopul de a dezvolta cunoștințele studenților pe domeniul ales, precum și o serie de abilități care nu țin doar de dezvoltarea profesională, ci și de cea personală. A doua etapă oferă companiilor oportunitatea de a primi tineri bine pregătiți într-un stagiu de practică, în cadrul căruia aceștia vor avea ocazia să folosească informațiile acumulate și să descopere atmosfera de lucru dintr-o companie.
Anul acesta, proiectul va cuprinde domenii precum: Inginerie Alimentară, Comunicare, Marketing și IT.
Școala de Inginerie Alimentară este destinată studenților care își doresc o carieră în acest domeniu și care vor să afle detalii din „culisele” firmelor din mediul local.
Școala de Comunicare se adresează studenților care doresc să afle ce înseamnă să lucrezi în mass media. Aceștia vor primi informații direct de la persoane care activează zi de zi în acest domeniu.
Școala de Marketing oferă studenților interesați de acest domeniu detalii și strategii ce pot fi aplicate pentru a ajunge la publicul dorit. De asemenea, participanții vor putea afla ce însemnă și ce pași ar trebui să urmeze o persoană pentru a deveni un antreprenor.
Școala de IT se adresează studenților pasionați de calculatoare și care doresc să urmeze o carieră în acest domeniu. Aceștia vor putea interacționa cu persoane specializare, care sunt dispuse să își împărtășească cunoștințele.
Perioadade traininguri: 16-17 și 23-24 mai.
Perioada de practică diferă în funcție de fiecare companie în parte.