Spectacol de dans contemporan în cadrul proiectului Coregrafii sociale
În perioada 11-19 septembrie 2017, echipa internațională de artiști care urmează să realizeze un spectacol de dans contemporan în cadrul proiectului Coregrafii sociale, ce va include elemente de dansuri africane și sud-americane, se află într-un stagiu de creație la Vatra Dornei, la Centrul Teritorial de Învățare și Educație Continuă al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). Acest proiect cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și USV și se desfășoară în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Spectacolul rezultat va fi prezentat în sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universității (24 septembrie, ora 19:00), Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava (25 septembrie, ora 19:00), în curtea interioară a Cetății de Scaun Suceava (27 septembrie, ora 19:00, în funcție de condițiile meteo) și în București (29 septembrie, ora 19:30) la sala „Stere Popescu”, Bd. Mărășești 80.
La toate aceste spectacole intrarea este gratuită. Vă așteptăm cu drag!
Read MoreUniversitatea âȘtefan cel Mareâ din Suceava, membru fondator al viitorului Consorțiu Collegium Carpathicum
În cadrul celui de-al XXVII-lea Forum Economic desfășurat la Krynica-Zdroj – Polonia, în perioada 5-7 septembrie 2017, organizat sub patronajul Parlamentului Poloniei, a avut loc Conferința „Europa Carpatică”, eveniment la care au participat circa 3800 de persoane și care s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Domnul Andrzej DUDA, Președintele Poloniei, Excelenței Sale Domnul George IVANOV, Președintele Macedoniei, Excelenței Sale Domnul Giorgi MARGVELASZVILI, Președintele Georgiei, și a Doamnei Beata SZYDŁO, Prim-Ministrul Poloniei.
La această reuniune, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, singura instituție de învățământ superior din România participantă, a fost reprezentată de domnul prof. univ. dr. Ștefan PURICI, Prorector cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană.
Una dintre principalele teme dezbătute în cadrul conferinței a fost cooperarea științifică a țărilor carpatice și, în acest context, a fost pusă în discuție înființarea Consorțiului Collegium Carpathicum, din care vor face parte, ca membri fondatori: East European State University in Przemysl (Polonia), Universitatea din Varșovia (Polonia), Universitatea Catolică Pazmany Peter din Budapesta (Ungaria), Universitatea din Presov (Slovacia), Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (România), Universitatea Națională Precarpatică „Vasyl Stefanyk” din Ivano-Frankivsk (Ucraina).
Reprezentanții universităților menționate mai sus au convenit ca, înainte de instituirea oficială a Consorțiului și fără a avea încă la dispoziție resursele financiare ce vor fi asigurate prin intermediul unui program al Parlamentului Poloniei, activitatea acestuia să înceapă în semestrul de iarnă al anului academic 2017-2018, stabilindu-și sediul simbolic la fostul Observator Astronomic-Meteorologic antebelic al Universității din Varșovia, situat pe muntele Pop Ivan, în zona Czarnohora, astăzi aflat pe teritoriul Ucrainei.
Primele activităţi vor include schimbul de lectori, specialiști în diverse domenii de interes pentru universitățile din regiunea carpatică, care vor susține cursuri pe parcursul a două zile (minimum 4 ore pe zi). Pe această cale, colegi de la diferite facultăți vor putea împărtăși din experiența lor profesională și științifică în mediile academice din universitățile partenere din Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, iar comunitatea suceveană de studenți și profesori va putea beneficia de pe urma prezenței unor reputați specialiști din statele respective.
Menționăm că au fost stabilite, într-o primă fază, direcțiile de interes ale Consorțiului, acestea fiind: botanică montană, biologie, climatologie, geologie, seismologie, meteorologie, geografie, economie carpatică, parcuri naționale și protecția mediului, etnografie și etnologie, lingvistică, istorie, lista rămânând deschisă.
Prin implicarea în această inițiativă central-europeană, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava demonstrează, o dată în plus, că dispune de potențialul uman și infrastructura necesare promovării cunoașterii în partea răsăriteană a continentului, fiind recunoscută drept un partener de dialog competent şi dinamic.
Programul de studii de licență Poliția Locală al Facultății de Drept și Științe Administrative a fost confirmat
Poliția Locală – noul program de studii licență al Facultății de Drept și Științe Administrative – a fost confirmat prin HG nr. 615/2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2017-2018, document publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 713 din 4.09.2017.
Așteptat cu emoție atât de viitorii studenți, cât și de comunitatea academică a USV, această specializare acoperă o arie largă de adresabilitate pe toată Moldova. Absolvenții programului de studii Poliție Locală vor avea multiple posibilități de afirmare profesională și pot beneficia de o salarizare motivantă. Aceștia vor activa în baza Legii nr. 155/2010, în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii: ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea comercială și evidența persoanelor.
Plecând de la valorile și modelele occidentale, în multe state din acest spațiu se regăsesc organe cu atribuții polițienești aflate la dispoziția și în subordinea aleșilor comunităților locale, utilitatea acestora fiind recunoscută ca un demers foarte important și necesar pentru cetățeni.
În perioada 6 – 14 septembrie 2017, fără sâmbăta și duminica, se vor face înscrierile pentru toate programele de licență și master ale FDSA, inclusiv cel de Poliție Locală care oferă un total de 50 de locuri, 15 bugetate și 35 cu taxă. Precizăm că nu ne suprapunem peste cerințele structurilor de la facultățile militare și nu sunt necesare condițiile cerute de acestea cu privire la înălțime, probe sportive, etc., fiind solicitate, conform criteriilor specifice interne, doar adeverință medicală eliberată de medicul de familie și electrocardiograma.
Înscrierile se vor desfășura în sala E005, corpul E al USV, între orele 8.00 – 16.00. Informații detaliate se regăsesc pe site-ul FDSA, la adresa www.fdsa.usv.ro.
Admitere septembrie 2017
Miercuri, 6 septembrie, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează sesiunea de toamnă a concursului de admitere, perioada de înscriere derulându-se până în zilele de 13 sau 14 septembrie. Pentru această sesiune, oferta programelor de licenţă ale celor 10 facultăţi cuprinde, pentru candidații din România, 279 de locuri bugetate, din care 6 locuri pentru candidaţii de etnie rromă, şi 952 de locuri cu taxă, 5 locuri cu bursă și cu asigurarea cazării pentru românii din Ucraina și 80 de locuri, fără bursă și fără asigurarea cazării, pentru candidații din Republica Moldova. Forma de învăţământ la distanţă (ID) beneficiază de un număr de 376 de locuri, repartizate pe 9 programe de studii.
În această sesiune, oferta educațională a USV cuprinde și programul de studii de licență Poliție locală, în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, căruia îi sunt alocate 50 de locuri, 15 dintre ele fiind fără taxă.
Pentru studiile universitare de masterat, USV dispune încă de 26 de locuri fără taxă şi de 631 de locuri cu taxă pentru candidații români. Candidaţii de etnie romă pot candida pe 8 locuri finanţate, iar candidații din Republica Moldova și Ucraina se pot înscrie la toate programele de studii.
Tot pe 6 septembrie va fi demarat procesul de admitere la studiile de doctorat, pentru care universitatea scoate la concurs 35 de locuri fără taxă (17 cu bursă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 18 fără bursă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă), dintre care 2 pentru candidații de etnie rromă, și 94 de locuri cu taxă. Locurile cu bursă se vor acorda în funcţie de opţiunea candidaţilor şi în funcţie de media de admitere în cadrul Şcolii Doctorale. Candidaţii rromi pot opta pentru locurile cu bursă, distribuirea realizându-se în funcţie de media de admitere din cadrul Şcolii doctorale. Românii de pretutindeni beneficiază de 3 locuri cu bursă și 4 locuri fără bursă.
Oferta educaţională a universităţii mai include şi 378 locuri, cu taxă, pentru cele 11 programe de conversie profesională şi 1300 de locuri alocate programelor de formare continuă.
Pentru a confirma locul locul ocupat, candidatul declarat admis are obligaţia de a se înmatricula cel târziu până la data de 20 septembrie.
Informaţii detaliate despre Admiterea 2017, actualizate constant, pot fi obţinute consultând pagina www.admitere.usv.ro
Read MoreIT will be FUN! â Tabăra de IT și dezvoltare personală – Un proiect organizat în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
În perioada 13 – 17 septembrie 2017, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se organizează a X-a ediție a Taberei de IT și dezvoltare personală IT will be FUN!
USV este partener în organizarea acestei tabere.
Proiect cultural Coregrafii sociale la Universitatea Suceava
În data de 4 septembrie 2017 va începe activitatea de creație și repetiție în cadrul proiectului Coregrafii sociale la Universitatea Suceava. O echipă internațională de artiști va realiza un spectacol de dans contemporan ce va include elemente de dansuri africane și sud-americane. Acest proiect cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (90%) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (10%) și se desfășoară în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Coregrafia va fi realizată de Natalie Cohen (SUA) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada), în colaborare cu coregraful și dansatorul Momo Sanno (România) de la CNDB. Echipa de dansatori este compusă din: Momo Sanno (România), Nelson Torres (Columbia), Diego Sarmineto (Columbia), Falciony Cruz (Columbia), Elina Valtonen (Finlanda), Hend Elbalouty (Egipt), Samar Abdellatif (Egipt) și Nugam Hussien (Sudan). Repetițiile și activitatea de creație vor avea loc în sala de sport a Universității din Suceava. Spectacolul rezultat va fi prezentat în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității (24 septembrie) și în curtea interioară a Cetății de Scaun Suceava (27 septembrie). Spectacole vor mai fi susținute la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava (25 sau 26 septembrie) și în București (29 septembrie), deocamdată așteptându-se confirmarea disponibilității sălilor de spectacol.
În cadrul proiectului va fi prezent și Russell Ramirez (SUA), ca interpret de muzică jazz. Fundația Eden va organiza două concerte ale acestuia, alături de membrii grupului „Soul Serenade” din București, urmând ca detaliile să fie stabilite la începutul lunii septembrie.
Proiectul Coregrafii sociale este coordonat de dr. Tudor Bălinișteanu, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Dezvoltarea proiectului până în stadiul actual nu ar fi fost posibilă fără susținerea și expertiza profesională a mai multor membri din diverse departamente ale Universității Suceava, dar și a Cristianei Vlad (din partea CNDB) și prof. Valentin Ianoș (din partea Casei de Cultură a Studenților din Suceava).
One-year scholarship program sponsored by the Free State of Bavaria 2018-19
The Free State of Bavaria invites applications for its one-year scholarship program for students from Central, Eastern and Southeastern Europe for the academic year 2018/19 via BAYHOST. Graduates from Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Hungary, Poland, Romania, Russia, Serbia, Slovakia and Ukraine are eligible to apply.
The scholarships are meant to finance postgraduate studies (i.e. master’s programs) and PhDs at Bavarian universities. Annual scholarships can be extended twice for up to 3 years; the scholarship amounts to 735,–€ per month. One-year study sojourns in Bavaria as part of a PhD in the home country can also be funded.
Further information can be found on the BAYHOST website:http://www.uni-r.de/bayhost/english/scholarships/study-in-bavaria/index.html
The application deadline for first time applications is the 1st December 2017 (date of receipt!).
Share the call for application on facebook:https://www.facebook.com/Bayhost-555365254630705/
Read MoreAdmitere USV iulie 2017
La data de 1 august 2017, numărul total al candidaților care s-au înmatriculat la USV este cu 13% mai mare decât în sesiunea iulie 2016, după cum urmează:
- Licență ZI – 1365 persoane, dintre care 4 rromi (creștere cu 12%)
- Licență ID – 204 persoane (creștere cu 6%)
- Licență români de pretutindeni (R. Moldova și Ucraina) – 244 (creștere de peste 100%)
- Masterat – 828 persoane, dintre care 2 rromi (creștere cu 18%)
- Masterat români de pretutindeni – 41
- Conversie profesională – 34
Sesiunea de admitere din iulie 2017 s-a încheiat cu rezultate foarte bune pentru dezvoltarea comunității academice sucevene, dovadă atât a valorii sale la nivelul resursei umane, a bazei materiale, a activității de cercetare desfășurate de cadre didactice și studenți, cât și a prezenței sale în viața comunității.
USV își propune să asigure și studenților acestei generații o educație înaltă și cadrul optim ca studenții să beneficieze de toate facilitățile și oportunitățile pe care le oferă Alma Mater Sucevensis.
Pentru locurile care vor rămâne libere, va fi organizată o nouă sesiune de admitere, în perioada 6-13/14 septembrie.
Apariție editorială la Peter Lang
Prestigioasa editură Peter Lang din Bruxelles a anunțat recent apariția volumului de traductologie La traduction sous la loupe – Lectures critiques de textes traduits (Traducerea sub lupă – Lecturi critice de texte traduse), semnat de universitara suceveană prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu, publicat în colecția „Nouvelle poétique comparatiste”.
După cum anunță editorii pe coperta a IV-a, volumul vizează o „lectură critică a traducerii”, considerată ca o formă suplă și liberă de critică a textului tradus. Această lectură are ca misiune să facă distincția între textul original și cel tradus și să conducă la recunoașterea statutului specific al acestuia din urmă. Ea implică o analiză comparativă între original și versiunile lui într-o limbă străină, printr-un examen complex, care vizează în egală măsură micro-textul și macro-textul și, mai ales, relația dintre ele.
Autoarea abordează problematici diverse, cum ar fi traducerea basmului fantastic, a textelor de gastronomie, a celor ironice, aforistice sau poetice. Sunt abordate traduceri canonice și retraduceri, autotraducerea ascunsă, sunt analizate vocea și conștiința traducătorului așa cum apar ele în paratext.
Corpusul de studiu cuprinde texte traduse din Flaubert, Maupassant, Brillat-Savarin, Grimm, Perrault, Voronca, Fondane, Bruckner, Jean, Cioran, Aubert de Gaspé, analizate în funcție de contextul în care au fost elaborate și de mentalitatea traductivă a epocii.
După cum spune traductologul Lance Hewson de la Universitatea din Geneva, „cartea aceasta erudită” constituie o „privire nouă asupra traducerii și se dezvăluie cititorilor ca o cercetare pasionantă și aprofundată”.
Acest studiu apare în perioada în care la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a avut loc susținerea examenului de disertație a primei generații de absolvenți a masteratului de traductologie francofon, internațional cu diplomă dublă, acordată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și de către Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău. Această fericită coincidență constituie încă un pas în afirmarea pe plan național și internațional a școlii de traductologie din USV, în aspirația ei către excelență.
CONFERINȚA DISCURS CRITIC ȘI VARIAȚIE LINGVISTICĂ A AJUNS LA A VII-A EDIȚIE LA USV
În 28-29 iulie 2017, la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, se desfășoară lucrările Conferinței DISCURS CRITIC ȘI VARIAȚIE LINGVISTICĂ. MEMORIE, DISCURS, LITERATURĂ (I), Ediția a șaptea.
Înscrisă în proiectul Centenar (Societatea românească în anii Marii Conflagrații), ediția a șaptea a conferinței DCVL, dedicată prioritar doctoranzilor, deschide seria de manifestări închinate Marii Uniri de la 1918.
Participanții vor dezbate subiecte referitoare la consecințele primului război mondial, sub un unghi puțin abordat în cultura românească: războiul și Marea Unire ca evenimente reflectate în discurs. Centrată asupra memoriei oamenilor, locurilor și lucrurilor, asupra limbii române și a situației acesteia în urmă cu 100 de ani, asupra literaturii române ca depozitar al memoriei acestor evenimente și asupra faptelor istorice evaluate din perspectiva martorilor de atunci și a specialiștilor de azi, conferința DCVL 2017 vizează explorarea unor aspecte complexe, printr-o cercetare (inter)națională, ce va deschide noi direcții de investigare pentru anii următori.
În acest mod, profesorii, masteranzii și doctoranzii din universitatea noastră, dar și din alte centre universitare, vor putea susține și argumenta rezultatele propriilor cercetări, se vor întâlni cu alți specialiști din domeniu și vor profita de oportunitatea de a dezbate subiectele pentru care au optat. Cele mai bune lucrări vor fi publicate în volum sau într-o revistă cu recunoaștere internațională (Meridian critic www.meridiancritic.usv.ro), astfel încât să se asigure diseminarea rezultatelor cercetării și vizibilitatea acestora.
Deschiderea lucrărilor va avea loc în Aula din Corpul E, la ora 10, în aceeași sală susținându-se în continuare conferințele în plen.


