Practica pedagogică â altfelâ¦
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a derulat, pentru al patrulea an consecutiv, programul educațional Practica pedagogică – Altfel. Programul este dedicat studenților din cadrul specializării Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și urmărește diversificarea modalităților de formare specializată a viitorilor profesori prin intermediul unor stagii alternative de practică pedagogică.
În perioada 29 martie – 1 aprilie, studenții FSE au avut posibilitatea să cunoască, în cadrul Centrului de formare continuă al USV din Vatra Dornei, particularitățile de desfășurare a orelor specifice mediului rural şi urban din zona de munte a județului Suceava. Gazdele activităţii au fost Școlile şi Grădiniţele din Neagra Șarului și Șarul Dornei, aflate sub coordonarea domnului profesor Marius Giosu, precum şi Școala nr. 4 din Vatra Dornei, coordonată de prof. Doina Moroşan. Activitatea a facilitat dobândirea de experienţe semnificative de învăţare pentru studenţi, menite să conducă la reorganizarea demersului cognitiv de abordare a unei situații școlare reale. În același timp, micii preșcolari și școlari au avut posibilitatea să interacţioneze cu studenții USV şi să dobândească noi repere necesare în dezvoltarea personală și socială. Stagiul de practică pedagogică a fost coordonat de profesorii mentori conf. univ. dr Otilia Clipa și lect. univ. dr. Oana Hrișcă, de la Facultatea de Științe ale Educației, și Inspectorul pentru învățământul preșcolar din cadrul ISJ Suceava, profesor Daniela Răileanu.
Practica pedagogică a presupus participarea studenţilor la lecţii şi analizarea acestora în timp real, dar și oferirea de noi experiențe senzoriale școlarilor, prin intermediul surprizelor dulci și a celor colorate, pregătite de participanți. Fiind o oportunitate de învăţare experienţială, practica pedagogică desfășurată în zona Vatra Dornei a reprezentat pentru studenți, dar și pentru profesorii implicațI, un binevenit moment de reflecție profesională și reinventare personală într-un spațiu educațional nonformal. Vizita la Centrul de Informare al Parcului Național Călimani și parcurgerea traseelor turistice montane au facilitat exersarea proiectării a numeroase activităţi educaționale (re)creative destinate elevilor din învățământul preșcolar și au permis relevarea de noi valențe formative a educației de tip nonformal.
O dată cu finalizarea activităților acestei ediții a programului educațional Practica pedagogică- Altfel, Facultatea de Științe ale Educației a primit încă o dată confirmarea faptului că studenții, viitori profesori, au înțeles importanţa învățământului educațional modern. Acesta nu poate fi decât unul în care totul începe și se termină cu cel care învață. Pentru că astfel de acțiuni permit, pe de o parte, exersarea abilităţilor pedagogice și, pe de altă parte, trăirea unor valori fundamentale umane precum generozitatea, cooperarea, responsabilitatea, gratitudinea, ne dorim să le repetăm și în viitor și, odată cu aceasta, să facem ca EDUCAȚIA de CALITATE să fie POSIBILĂ și ACCESIBILĂ oricărui COPIL.
Read More
Simpozion cu participare internațională dedicat Zilei Bibliotecarului
În data de 7 aprilie 2017, sub genericul România Centenară (1918-2018), Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, organizează Simpozionul cu participare internațională dedicat Zilei Bibliotecarului, ediția I, intitulat Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în Bucovina. Manifestarea va avea loc în Aula Magna, corpul A, parter, începând cu ora 09:00.
În cadrul Simpozionului vor susține comunicări profesori din învățământul universitar și preuniversitar, învățători, bibliotecari, documentariști, muzeografi, scriitori, informaticieni din diverse instituții de învățământ și instituții de cultură din municipiul Suceava și regiunea Cernăuți: Institutul „Bucovina” al Academiei Române, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuţi, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Muzeul Bucovinei din Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych”din Cernăuţi, Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos”din Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava, colegii, licee și școli gimnaziale din partea de sud a Bucovinei.
Evenimentul va include vernisajul unei expoziții inedite cu publicații editate la Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cărți semnate de autori bucovineni de diferite etnii și aflate în colecțiile Bibliotecii USV, iar elevii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor expune diverse miniaturi: text miniat, decoraţie manuscris și decor copertă.
Organizatorii Simpozionului invită pe toți pasionații de carte, cultură și dialog să participe la această manifestare științifică.
Manifestări FDSA 6-9 aprilie 2017
În perioada 6-9 aprilie 2017, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, în parteneriat cu Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, Primaria Municipiului Suceava şi Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, vor organiza o serie de manifestări cu caracter ştiintific.
Read MoreSesiune de informare FDSA 7 aprilie 2017
În cadrul Conferintei Internaţionale „Dimensiuni Etice și Sociale în Administrația Publică și Drept”, în data de 7 aprilie 2017, se va desfăşura Sesiunea de informare și schimb de bune practici cu tema „Soluții eficiente ale problemelor comunităților locale”.
Read MoreWorkshop FDSA 7 aprilie 2017
În cadrul Conferintei Internaţionale „Dimensiuni Etice și Sociale în Administrația Publică și Drept”, în data de 7 aprilie 2017, se va desfăşura Workshop-ul cu tema „Bune practici în comunicarea cu instituţiile implicate în desfăşurarea actului de justiţie”.
Read MoreConferință FDSA 6-9 aprilie 2017
În perioada 6-9 aprilie 2017 se desfăşoară Conferinţa Internaţională „Dimensiuni Etice și Sociale în Administrația Publică și Drept” – ESDPAL 2017.
Read MoreComunicat presă FDSA – Conferință Științifică Internațională cu peste 150 de participanți la Universitatea âȘtefan cel Mareâ din Suceava
Conferința Științifică Internațională LUMEN Rethinking Social Action. Core Values in Practice, aflată la a 8-a ediție, reunește peste 500 de participanți înscriși, din 14 țări diferite, printre care Rusia, Turcia, Cehia, Ucraina, Republica Moldova, Franța, Portugalia, Macedonia, Ungaria, Serbia, Malaezia. Conferința este organizată în acest an în baza unui parteneriat între Asociația LUMEN și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și a Universității „Yuryi Fedkovich” din Cernăuți, Ucraina.
A 8-a ediție a Conferințelor LUMEN este o manifestare cu caracter transdisciplinar a cărui scop general este promovarea excelenței științifice, încurajând originalitatea în cercetarea științifică, în domeniile sociale și umaniste. Conferința LUMEN RSACVP 2017 se focalizează pe interferențele dintre noile abordări teoretice și practica socială și educațională, luând în considerare nevoia unei redimensionări etice a acțiunii sociale.
În conjuncție cu acest eveniment se vor desfășura și Conferințele Asociate: Conferința Internațională “Legal and Administrative Challenges in Cross-border Cooperation” (7 Aprilie 2017 – Cernăuți, Ucraina), a cărui organizator principal este Universitatea Națională „Yuryi Fedkovich” din Cernăuți, și, respectiv, Conferința Internațională “Ethical & Social Dimensions on Public Administration & Law” (7-8 Aprilie 2017 – Suceava, România), a cărui organizator principal este Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Cele 2 Conferințe asociate vor beneficia de participarea unei delegații de peste 35 de participanți din instituții de învățământ superior ucrainene, autori ce vor prezenta lucrări în domeniul științelor juridice și administrative, particularizate asupra specificului cooperării transfrontaliere.
În cadrul Conferinței LUMEN RSACVP 2017 va mai fi susținut un număr de 12 workshop-uri asociate, pe teme variind de la educație non-formală, didactici apreciative, olimpism și valori olimpice, valori etice în asistența socială, comunicarea în sfera profesiunilor juridice, dileme ale aleșilor locali, până la tehnici de elaborare a articolelor științifice, etica publicării, perspective asupra intervenției sociale, etc.
Printre instituțiile co-organizatoare ale diverselor workshop-uri enumerăm Universitatea Naționala „Yuryi Fedkovich” din Cernăuți, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Chișinău, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Valahia din Târgoviște, Colegiul Național al Asistenților Sociali – filialele Iași și Suceava, și nu în ultimul rând, Facultățile de Științe ale Educației și, respectiv, Drept și Științe Administrative ale Universității gazdă, „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Cele mai bune lucrări vor fi publicate într-un volum de proceedings ce va fi indexat în Thomson Reuters (ISI Web of Science), cea mai prestigioasă bază de date care indexează cele mai importante conferințe științifice desfășurate la nivel mondial, și, de asemenea, în alte baze de date, precum CEEOL, RePeC, SocioNET etc. De asemenea, lucrările selectate vor fi publicate și în jurnale științifice internaționale, printre care amintim Postmodern Openings, Revista Româneasca pentru Educație Multidimensională, jurnalele L.U.M.E.N. și jurnalul European Journal of Law and Public Administration.
În cadrul acestei ediții a Conferinței LUMEN – RSACVP 2017 și a conferințelor și evenimentelor asociate și-au exprimat interesul de a participa cu prezentări orale, poster sau virtuale un număr de peste 500 de cadre didactice universitare, cercetători și profesioniști din domenii precum drept, asistență socială, sociologie, administrație publică, sport, teologie, filosofie, educație, psihologie, științe economice, științe politice, arte, istorie, studii culturale, filologie etc. Participanții provin din 14 țări, printre care Rusia, Turcia, Cehia, Ucraina, Republica Moldova, Franța, Portugalia, Macedonia, Ungaria, Serbia, Malaezia. Cea mai numeroasa delegație din afara României va fi cea ucraineană, urmată de cea din Republica Moldova, bucurându-ne, de asemenea, de prezența unei delegații semnificative din Cehia.
Din mediul universitar românesc vor participa delegați de la Universități precum: Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea din Oradea, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, Universitatea „Danubius” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Tibiscus” din Timișoara, precum și reprezentanți ai diverselor Institute ale Academiei Române și ai altor Academii din Străinătate.
Pentru informații suplimentare, vă invităm să consultați site-ul www.conferinta.info, sau să ne adresați întrebări la adresele:
Prof. univ. dr. Antonio SANDU, Șef de Departament Drept si Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și Președinte al Asociației LUMEN – antonio1907@yahoo.com
Conf. univ. dr. Camelia IGNĂTESCU, Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – cameliaignatescu@yahoo.com
Vă așteptăm cu drag!
Workshop la Facultatea de Inginerie Alimentară
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează workshop-ul „Profilul inginerului în industria alimentară între percepție și cerințe”, care se va desfăşura sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 10, în Aula din Corpul E.
La eveniment vor participa angajatori, antreprenori și specialiști din industria alimentară, cadre didactice din învățământul preuniversitar de profil, cadre didactice și studenți ai Facultății de Inginerie Alimentară, alături de alți invitați.
Capgemini îşi extinde activitatea în România prin dezvoltarea serviciilor de Infrastructură Cloud în Suceava
Suceava, 30 martie 2017 – Astăzi, Capgemini Services Romania s.r.l. (Capgemini), parte din Capgemini Group, lider global în domeniul serviciilor de consultanţă, tehnologie şi outsourcing, intenţionează să deschidă un nou sediu în Suceava, România. Aceasta este o nouă investiţie pe care Capgemini o face în această zonă, după Bucureşti, unde compania prestează servicii de infrastructură şi aplicaţii de peste opt ani.
„În urma unei analize amănunţite, care a vizat mai multe opțiuni atractive, luând în calcul nevoile noastre şi cele mai bune condiţii de lucru posibile, am decis să ne extindem în România şi am ales o nouă locație pentru Serviciile de Infrastructură Cloud: oraşul Suceava”, spuneMarcin Nowak, Delivery Centre Director pentru Europa de Est, Servicii de Infrastructură Cloud.
Oraşul Suceava este situat aproape de centrul nostru existent în Iaşi şi este un oraş cu îndelungată tradiţie universitară, cu bine-cunoscuta Universitate „Ştefan cel Mare”, cu multe facultăţi, inclusiv de profil economic, tehnic şi filologic, cu peste 9000 de studenţi. În noul sediu, Capgemini va continua să ofere servicii de suport şi managementul infrastructurii conform metodologiei ITIL, servicii de monitorizare şi găzduire.
„Intenţionăm să ne începem activitatea în prima jumătate a anului, cu o capacitate iniţială a sediului de până la 160 de angajaţi. Procesul de recrutare va începe în următoarele zile. Căutăm specialişti în IT, managementul infrastructurii, asistenţă clienţi, management de proiect. Candidaţii trebuie să vorbească cel puţin o limbă străină, incluzând engleză, franceză, spaniolă sau italiană.”
Capgemini angajează în România aproape 750 de specialişti şi livrează proiecte complexe de transformare de IT, servicii de infrastructură şi externalizarea proceselor de afaceri.
Capgemini caută atât profesionişti cu experienţă de câţiva ani, precum şi absolvenți – tinere talente ce intră pe piaţa muncii. Condiţia necesară angajării pentru fiecare candidat este cunoașterea de limbi străine. Vor fi apreciate, de asemenea, abilităţi bune în comunicare, lucru în echipă şi adaptabilitate rapidă la un mediu de business dinamic.
Despre Capgemini
Cu peste 190.000 de angajaţi, Capgemini este prezentă în peste 40 de ţări şi îşi serbează a 50-a aniversare în 2017. Lider global în servicii de consultanţă, tehnologie şi externalizarea serviciilor, Grupul a declarat venituri de 12,5 miliarde de euro, în 2016. Împreună cu clienţii săi, Capgemini creează şi livrează soluţii de business, tehnologice şi digitale adaptate nevoilor lor, permiţându-le, astfel, să obțină inovaţie şi competitivitate. O organizaţie profund multiculturală, Capgemini şi-a dezvoltat propriul mod de lucru, Collaborative Business ExperienceTM , şi valorifică Rightshore®, modelul său universal de livrare.
Află mai multe despre noi la www.capgemini.com.
Rightshore® este marcă înregistrată Capgemini
Read MoreLansare de carte la USV
Vineri, 31 martie 2017, ora 11, în Aula din Corpul E al USV va avea loc lansarea romanului „Mâța Vinerii”, scris de Doina Ruști și publicat în 2017 la Editura Polirom din Iași.
Doina Ruști este o cunoscută romancieră, membră a Uniunii Scriitorilor din România și prof.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București.
Romanul va fi prezentat de prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, reputat critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România.


