Studenți de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, la ITB 2019
În concordanță cu politica sa de internaționalizare, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul USV susține participarea studenților la diferite manifestări internaționale; astfel, în perioada 5 – 8 martie 2019, un grup de 11 studenți de la programul de masterat cu predare în limba engleza Planning of New Tourism Products and Destination Management, împreună cu 3 cadre didactice, au efectuat o vizită de studiu la Târgul Internațional de Turism de la Berlin, manifestare de prestigiu, organizată în fiecare an în prima săptămână din luna martie. Grupul de studenți a fost însoțit de prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul facultății, conf. univ. dr. Angela Albu, director de departament și responsabilul acestui program de studii, și conf. univ. dr. Carmen Chașovschi, director al Serviciului de Afaceri Europene (toate aceste cadre didactice susținând și ore la programul de studiu amintit).
„Încercăm să organizăm anual această vizită la Târgul Internațional de la Berlin, cu sprijinul financiar al universității, care a suportat cheltuielile de transport, pentru a conecta informațiile pe care studenții le primesc în cadrul activităților didactice cu realitatea din turismul contemporan. Cu această ocazie, ei pot observa trend-urile de dezvoltare și oportunitățile oferite de acest domeniu pentru afaceri sau pentru practicarea unei profesii”, a declarat conf. univ. dr. Angela Albu
In cursul vizitei, studenții au avut de urmărit elemente concrete legate de promovarea turismului în diferite țări ale lumii și, pe baza informațiilor culese, vor elabora un raport de cercetare. Pentru studenții participanți a fost o experiență inedită și extrem de interesantă, toții fiind prezenți pentru prima dată la o manifestare de acest gen. Vizita le-a oferit o nouă dimensiune a turismului internațional și le-a dat posibilitatea de a compara strategiile de promovare ale diferitelor state / regiuni / forme de turism. De asemenea, ei au avut posibilitatea să participe la conferințe sau workshop-uri organizate în spațiile specializate pentru acest gen de manifestări, din cadrul târgului.
În perioada vizitei, studenții și profesorii români au fost invitați de partenerul tradițional al facultății, Fachhochschule des Mittelstands (FHM) GmbH, University of Applied Sciences, la o întâlnire la sediul lor din Berlin, unde s-au discutat posibilitățile de dezvoltare a parteneriatului existent în cadrul unor proiecte viitoare.
O altă participare internațională a studenților de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică este cea din Ungaria, din perioada 8-12 aprilie 2019. Partenerul facultății, Edutus College, va organiza Săptămâna Internațională, deschisă atât pentru studenți, cât și pentru profesori. Din partea facultății vor participa 5 studenți și 2 cadre didactice, care se vor implica în diferite cursuri, proiecte de grup, activități culturale. Este al treilea an consecutiv în care suntem invitați să participăm și acest lucru confirmă aprecierea acordată facultății de către partenerul din Ungaria.
Scriitorul Radu Sergiu Ruba la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Luni 25 martie, ora 13:00, în aula din corpul E al Universității „Ștefan cel Mare”, va avea loc lansarea romanului Guantanamo al scriitorului Radu Sergiu Ruba, în lectura a doi universitari suceveni : Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc și Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.
Debutând în 1983, la Cartea Românească, cu volumul de versuri Spontaneitatea înțeleasă, Radu Sergiu Ruba a publicat, în anii care au urmat, alte cinci cărți de poeme: Iluzia continuă, Iubirea și Orientul, Marginal, Grația Dizgrația și Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă. Acestea au fost completate de două antologii de autor cu extrase din volumele amintite.
Ca prozator, Radu Sergiu Ruba a publicat volumul de povestiri Contrabanda memoriei și trei romane: Demonul confesiunii (2004, reeditat în 2009); O vară ce nu mai apune, Ed. Humanitas, 2014. Acestei cărți, în mare măsură autobiografice, i s-a conferit Premiul Radu Petrescu al Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, premiul pentru proză al Festivalului Poesis, Satu Mare și Premiul Ion Creangă al Academiei Române, în 2016, iar în 2017 romanul a fost tradus în limba engleză la New York și în italiană la Padova în anul următor. Anul acesta, 2019, cartea urmează să apară la editura Marietti din Bologna și a fost încheiată traducerea sa în limba maghiară. Al treilea roman al scriitorului poartă titlul Guantanamo și a apărut la Editura Tracus Arte în noiembrie 2018.
Radu Sergiu Ruba a făcut parte, timp de 25 de ani, din conducerea Asociației Nevăzătorilor din România, ocupându-se de programele culturale, de presă, de relațiile internaționale ale acesteia și deținând funcția de președinte timp de nouă ani. În calitate de membru în board-ul Uniunii Europene a Nevăzătorilor a condus Comisia pentru cultură și educație, între 2011-2015. Ca supremă datorie literară față de comunitatea de experiență existențială căreia îi aparține, a alcătuit două ediții ale Constelației Homer, Antologie a Scriitorilor Nevăzători din România, prima apariție în 1996, iar a doua, revizuită și îmbogățită, în 2017.
Din 1992, invitatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava realizează, pe postul Radio România Actualități, o emisiune săptămânală, fiind, de asemenea, autor al unor emisiuni difuzate și de alte posturi de radio. Unele dintre materialele sale de presă – eseuri, articole, interviuri – au fost grupate în volumele Dialoguri și eseuri, Scene, explorări, condeie, O mie de ani în o sută una enigme ( cel din urmă fiind scris împreună cu soția sa, Nicoleta Ruba). Ca traducător, Radu Sergiu Ruba a transpus în limba română autori precum precum Michel Tournier, Gilles Lipovetsky, Olivier Rolin, Nicolas Ancion și Corinne Desarzens.
Read MoreExplorează universul timpuriu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare – Geneva), IFIN-HH – Măgurele și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group, au deosebita plăcere de a vă invita să vă alăturați demersului de popularizare a fizicii și a cercetării științifice în rândul elevilor de liceu, participând la LHCb@InternationalMasterclass, vineri, 22 martie 2019, începând cu ora 10.00, la Observatorul Astronomic și Planetariul din Suceava.
Acțiunea se adresează elevilor de liceu din clasele IX-XII și le permite, de-a lungul unei zile, să ia contact cu mediul de cercetare de la CERN, de pe platforma Măgurele și de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pe durata acestei zile, elevii vor avea ocazia să audieze cursuri de particule elementare, să viziteze obiective din campusul USV și să participe la analizarea datelor reale achiziționate în experimentul de energii înalte LHCb. Elevii vor avea posibilitatea să discute rezultatele obținute, prin videoconferință, cu cercetătorii de la CERN, precum și cu colegi din alte centre științifice (Cagliari, Florența, Moscova MISIS, Barcelona) care sunt implicate în programul LHCb@InternationalMasterclass.
Participarea va fi recunoscută prin acordarea de diplome.
Persoană de contact: Cristian PÎRGHIE
tel: 0744511360, e-mail: cristian.pirghie@usm.ro
Scrisoare de mulțumire către USV din partea mareșalului Seimului Republicii Polone
Ca urmare a participării domnului prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV, la Conferința Internațională „Europa Carpaților”, care a avut loc în Krasiczyn (Polonia), în perioada 16-17 februarie 2019, Marek Kuchciński, mareșalul Seimului Republicii Polone (Camera inferioară a Parlamentului polon), a adresat Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava o scrisoare de mulțumire, deschizând astfel o nouă direcție de dialog între cele două instituții.
În scrisoarea sa, referindu-se la intervenția reprezentatului USV, Marek Kuchciński a mărturisit faptul că a „ascultat cu mult interes și respect expunerea” […], care, în opinia sa, „a atins chestiuni importante și interesante”. Acesta a apreciat faptul că „discuțiile care au avut loc pe parcursul celor patru sesiuni de dezbateri cuprinse în programul de anul acesta al conferinței, prin împărtășirea unor idei privind viitorul Europei Centrale și de Est, precum și prin reflectarea asupra modalității în care Carpații pot fi promovați în Europa și în întreaga lume, reprezintă o reală oportunitate”, la nivel diplomatic și academic. Reamintim faptul că, în cadrul panelului intitulat „Calea oamenilor înțelepți – despre viitorul Europei Centrale”, moderat de domnul prof. univ. dr. Jan Malicki, Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene din cadrul Universității din Varșovia, reprezentanții universităților membre ale Collegium Carpathicum au discutat două subiecte ce au provocat mare interes în rândul participanților: 1. factorii care stimulează și cei care împiedică cooperarea între statele Europei carpatice; 2. cum văd reprezentanții mediului academic viitorul națiunilor din această regiune.
Pornind de la ideea că „Regiunea carpatică nu se identifică numai cu o lungă și bogată istorie, ci, de asemenea, cu viitorul ei, iar în acest sens, o inițiativă simbolică și importantă prin faptul că poate deveni un element – cheie în cadrul Inițiativei celor Trei Mări este Via Carpatia”, Marek Kuchciński consideră că „odată realizat, acest extraordinar proiect de transport poate deveni un drum al viitorului”.
În finalul scrisorii, Marek Kuchciński își exprimă speranță că „asemenea dezbateri, la cel mai înalt nivel, vor mai avea loc, acestea jucând un rol foarte important în intensificarea cooperării la nivel regional și parlamentar. Expunerea unor poziții și discuțiile de substanță între prieteni ajută la generarea unor eforturi comune cu rezultate fructuoase”.
Read More
Ziua Internaţională a Francofoniei
În fiecare an, în ziua de 20 martie, 80 de ţări şi guverne de pe cinci continente, având statutul de membri sau observatori ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, sărbătoresc „Ziua Internaţională a Francofoniei”. Este ocazia pentru o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradiţiilor și culturilor diferite, un prilej pentru a pune în valoare bogăţia, diversitatea francofoniei culturale şi pentru a creşte atractivitatea acesteia în lume. Ca urmare, peste tot au loc întâlniri cu artiști și scriitori, conferințe, ateliere și spectacole care ilustrează vitalitatea limbii franceze și diversitatea formelor de expresie. Județul Suceava, care ocupă locul I în țară din punctul de vedere al numărului de elevi care învață limba franceză și este unic în lume prin proiectul „Francofonia în comunitate”, se integrează perfect în contextul plurilingvismului francofon.
Miercuri, 20 martie 2019, ora 17:00, la Biroul Francez, sunteți invitați să încurajați micii francofoni, care vor repeta lexicul casei și vor învăța verbul „être” prin diverse jocuri și activități propuse de Mariana Șovea și de Maxence Caron.
Începând cu ora 18:00, puteți fi aproape la lansarea cărții „Theodor Cazaban ou la révolte silencieuse” de Gina Puică și a revistei „Rythmes, couleurs et paroles francophones” nr. 1/2018. Vor participa d-neleElena Brândușa Steiciuc și Mariana Șovea de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, a dlui Constantin Severin, scriitor și pictor, a dlui Maxence Caron, lector de franceză la Universitatea „Ștefan cel Mare”/Biroul Francez, care vor prezenta cartea și revista menționate.
La ora 19:00, participanții la aceste activități sunt invitați să schimbe impresii și gânduri în jurul unui „pot francophone”.
Intrarea este liberă.
Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez sunt anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.
Activități Biroul Francez
În fiecare an, în ziua de 20 martie, 80 de țări și guverne de pe cinci continente, având statutul de membri sau observatori ai Organizației Internaționale a Francofoniei, sărbătoresc „Ziua Internațională a Francofoniei”. Este ocazia pentru o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradițiilor și culturilor diferite, un prilej pentru a pune în valoare bogăția, diversitatea francofoniei culturale și pentru a crește atractivitatea acesteia în lume. Ca urmare, peste tot au loc întâlniri cu artiști și scriitori, conferințe, ateliere și spectacole care ilustrează vitalitatea limbii franceze și diversitatea formelor de expresie.
Județul Suceava, care ocupă locul I în țară din punctul de vedere al numărului de elevi care învață limba franceză și este unic în lume prin proiectul „Francofonia în comunitate”, se integrează perfect în contextul plurilingvismului francofon.
Miercuri, 20 martie 2019, ora 17:00, la Biroul Francez, sunteți invitați să încurajați micii francofoni, care vor repeta lexicul casei și vor învăța verbul „être” prin diverse jocuri și activități propuse de Mariana Șovea și de Maxence Caron.
Începând cu ora 18:00, vă invităm să ne fiți aproape la lansarea cărții „Theodor Cazaban ou la révolte silencieuse” de Gina Puică și a revistei „Rythmes, couleurs et paroles francophones” nr. 1/2018. Ne bucurăm de participarea d-nelor Elena Brândușa Steiciuc și Mariana Șovea de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, a dlui Constantin Severin, scriitor și pictor, a dlui Maxence Caron, lector de franceză la Universitatea „Ștefan cel Mare”/Biroul Francez, care vor prezenta cartea și revista menționate.
La ora 19:00, participanții la aceste activități sunt invitați să schimbe impresii și gânduri în jurul unui „pot francophone”.
Intrarea este liberă.
Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez sunt anunțate pe pagina de Facebook: www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.
Organizarea unui concurs postuniversiat de formare pentru profesia de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Un responsabil cu protecția datelor este necesar ori de câte ori:
- prelucrarea informațiilor cu caracter personal este efectuată de o autoritate sau un organism public;
- activitățile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator necesită o monitorizare periodică și sistematică a persoanelor vizate pe scară largă.
Numirea unui DPO („data protection officer”) este obligatorie pentru autoritățile competente privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, conform art. 32 din Directiva (U.E.) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016.
Obținerea certificatului de finalizare a cursului de responsabil cu protecția datelor îți deschide accesul la ofertele de muncă ale angajatorilor din instituții publice și private.
Modul de organizare a activităților de formare și competențele dobândite la acest curs vă vor arăta că activitatea specifică DPO poate deveni clară și bine structurată.
Cine organizează acest curs postuniversitar?
Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, pe parcursul a nouă săptămâni, cursul postuniversitar cu un pronunțat caracter practic. Cursurile vor fi susținute de cadre didactice universitare și experți în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
Locația de desfășurare: la sediul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, corp E.
Perioada de desfășurare: Cursul se va desfășura pe durata a 180 ore (9 săptămâni).
La finalul cursului, participanții vor primi un Certificat de atestare a competențelor profesionale specifice programului, eliberat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, conform art. 173, al.6 din Legea 1/2011.
Actele necesare înscrierii:
- fișa de înscriere (se va procura de la organizator);
- diploma de licență în original sau copie certificată pentru conformitatea cu originalul;
- copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
- copie după certificatul de naștere.
Plata taxei de participare – 2900 lei: Se achită prin ordin de plată sau la casieria Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, la începutul cursului. Se acceptă plata în două tranșe.
Înscrieri: Începând de la 18 februarie 2019 până în data de 18 martie 2019
e-mail: decan@fdsa.usv.ro; ingrid.roos@fdsa.usv.ro sau la numerele de telefon: 0230-522 978 – int. 555 sau 0745839917.
Start înscrieri la OPEN DOORS ASSIST 2019
Ești pasionat de tehnologie? Miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, te invităm la ASSIST Open Doors, cel mai mare eveniment organizat de ASSIST Software pentru studenții și specialiștii IT din Suceava! Open Doors ASSIST este un eveniment complex menit să răspundă curiozităților studenților și totodată, să le ofere o imagine de anasamblu asupra unei posibile cariere în domeniul IT prin stagiile de practică oferite. Tema evenimentului din acest an este una de actualitate și intens dezbătută la nivel mondial: „Inteligența Artificială” desfășurată sub sloganul „From code to innovation”.
1. NOUTĂȚI!
- 3 săli cu prezentări tehnice desfășurate în paralel (Aula, E118, E101)
- Informații despre AI, AR, Blockchain, Game Development & more (vezi afisul)
- Standuri cu proiecte inovative din cadrul ASSIST, în holul din fața rectoratului
- Oportunități de internship și angajare
2. ÎNSCRIE-TE GRATUIT: https://assist-software.net/opendoors
3. TOMBOLĂ PENTRU PARTICIPANȚI! Marele premiu: 1 x All-new Echo Show (2nd Gen) – Premium sound and a vibrant 10.1” HD screen
Rezervă-ți un loc pe https://assist-software.net/opendoors, asigură-te că îți confirmi prezența la biroul de check-in în ziua evenimentului și intri automat în cursa pentru marele premiu.
Înscrierile sunt deschise până în ziua evenimentului. Norocosul câștigător va fi extras pe 20 martie, în cadrul evenimentului Open Doors ASSIST 2019, iar pentru a fi validat este necesar să fie prezent în sală la momentul extragerii de la ora 14:00, din Aula.
Detalii despre eveniment
Facebook: https://www.facebook.com/events/398078094326329/
Website: https://assist-software.net/news/open-doors-assist-2019
Un nou curs de limbă franceză
Miercuri, 13.03.2019, ora 17:00, Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) Suceava, organizează un nou curs de limba franceză destinat celor mai tineri suceveni. Dna lector univ. dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron vor repeta lexicul referitor la casă și vor continua cu obiectele din diferitele camere, introduse cu ajutorul structurilor specifice. Echipa de profesori a pregătit și de această dată activități variate, care să îi motiveze pe micii francofoni să comunice cât mai mult în limba franceză.
La ora 18:00, sub genericul „La francophonie aux yeux des ados”, elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, ai Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni și ai Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava se vor reuni pentru a aduce un omagiu limbii franceze și Francofoniei. Tinerii, coordonați de dnele profesoare Mihaela Șerban, Corina Baida, Loredana Gaspar, Oana Fodor, Mihaela Pînzariu și Aura Mihoc, vor cânta, recita și interpreta scenete pentru a marca apartenența la valorile promovate de francofonie.
Intrarea este liberă.
Concurs „Editare mega avansată în photoshop a fotografiei potrait”
Organizația studențească “ Clubul de Marketing ” în parteneriat cu “ Ignătescu Media ” te invită la cel mai tare concurs „Editare mega avansată în Photoshop a fotografiei potrait ” în incinta Universității “ Ștefan cel Mare ” din Suceava.
Pasionații de editare foto sunt așteptați să ne impresioneze cu abilitățile sale în acest concurs ce are ca premii:
-Premiul 1: 300 de lei;
-Premiul 2 : 100 de lei;
-Premiul 3: 50 de lei.
Mai mult de atât, marele câștigător va avea oportunitatea de a beneficia de o sesiune de mentorat cu cel mai renumit fotograf din oraș Igor Ignatesu cu tema “ Cum ajungi să cucerești un milionar în euro printr-o singura fotografie + branding personal”.
Clubul de Marketing împreună cu Ignătescu Media dorește să pună bazele unei adevărate campanii de promovare și susținere a tinerilor cu reale cunoștințe în domeniu și șansa de a activa și de a atrage resurse financiare din care să trăiască în viața de zi cu zi.
Cei care doresc detalii despre eveniment pot consulta pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/Clubul-de-Marketing-2174710395925178/, iar pentru înscrieri accesați pagina https://goo.gl/forms/n8DAB4EnA6BXgQYT2 .
Te așteptăm cu drag!


