La USV începe Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare HARD & SOFT – ediţia a XXV-a
Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 20 – 27 mai 2018, Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare HARD & SOFT, aflat la a XXV-a ediție.
Hard&Soft este un concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a cinci zile, echipe formate din câte patru studenți vor încerca, iar unii vor și reuși, să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate. O asemenea reușită solicită cunoștințe avansate din domeniile știința calculatoarelor, inginerie electronică și automatizări, referitoare la proiectarea sistemelor electronice, interfaţare, programare, utilizarea mediilor de dezvoltare software și hardware, testare și documentare, și nu numai.
Concursul a debutat în 1994 cu sprijinul profesorului John MILNER de la City University din Londra, în calitate de președinte al juriului pentru primele nouă ediții ale concursului. Incepînd cu anul 2003, coordonarea activității de jurizare a fost asigurată de profesorul Timothy HALL, de la Universitatea din Limerick, Irlanda.
Concursul Hard&Soft a devenit o competiție internațională de prestigiu, ocupând un loc privilegiat în programele manifestărilor studențești europene. De-a lungul timpului, echipe din principalele centre universitare din România, însumând peste 1000 de studenți, alături de reprezentanți ai mai multor universități partenere din Europa, s-au confruntat la Suceava cu provocări tehnice spectaculoase.
La ediția 2018 a concursului s-au înscris 16 echipaje – 9 echipaje din ţară (Cluj Napoca și Oradea cu câte un echipaj, București, Timișoara și Suceava cu câte două echipaje) şi 7 echipaje din străinătate (Cernăuţi și Vinița – Ucraina, Chişinău – Republica Moldova cu două echipaje, Novi Sad – Republica Serbia, Ilmenau – Germania și Hebei – China).
Pentru ediția 2018, juriul concursului este format din Timothy HALL, Universitatea din Limerick, Irlanda – președinte, Ciaran MacNAMEE de la aceeași universitate, Nela OLSAROVA și Nicolae FOICA de la ServiceXpert GmbH Munchen – Germania, Claudine LECOCQ și Jean Michel DUTHILLEUL de la Universitatea Lille 1 – Franța, în calitate de membri.
Concursul beneficiază de sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Primăriei Municipiului Suceava şi al Consiliului Local Suceava, al Consiliului Judeţean Suceava, precum şi al unor firme implicate activ în încurajarea și afirmarea tinerilor care se formează în universitatea noastră prin competiție. Susținerea partenerilor va contribui la reuşita acţiunilor propuse, frontul comun astfel creat aducând un beneficiu de imagine firmelor respective, facultăţii noastre şi, nu în ultimul rînd, comunităţii ştiinţifice sucevene.
Prezentarea sistemelor realizate de echipele competitoare ca răspuns la tema-proiect propusă de juriu – un adevărat spectacol al unor aplicații puse în funcţiune – va avea loc pe parcursul zilei de vineri, 25 mai 2018.
Festivitatea de premiere se va desfăşura vineri, 25 mai 2018, începînd cu ora 16.30, în Aula din corpul E.
Informaţii suplimentare pot fi găsite la adresa: http://www.hardandsoft.ro/
Ultima etapă a Concursului „Student pentru 1 zi”, ediția 2018
Ediția a XI-a a Concursului pentru elevi „Student pentru 1 zi”, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a încheiat sâmbătă, 12 mai 2018, cu cea de-a treia etapă. Evenimentul a reunit peste 150 de elevi din clasele a XI-a din județele Neamț, Botoșani, Vaslui și Suceava, care și-au prezentat proiectele elaborate pe echipe, la disciplinele: Electrotehnică, Energetică și Electromecanică, Fizică distractivă, Controlul și expertiza produselor alimentare, Ingineria produselor alimentare, Gastronomie, Ecologie și Protecția Mediului, Istorie, Geografie, Științe Socio-Umane și Limba Franceză.
Ca și în celelalte etape ale concursului, „studenții pentru 1 zi“ ai USV au fost însoțiți într-un tur complet de campus, în care au putut cunoaște activitatea din laboratoarele de specialitate, redacția Radio USV, Centrul de Natație și Kinetoterapie, Biblioteca USV sau Observatorul Astronomic, urmat de un prânz la Restaurantul USV și de un program artistic oferit de Casa de Cultură a Studenților, prin trupa de teatru Fabulinus.
Profesorii coordonatori au participat la Atelierul Direcțiile educației pentru o nouă revoluție industrială, susținut de prof. univ. dr. Mihai Dimian, Ordonatorul de credite al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Toți elevii au primit diplome de participare, iar elevii clasați pe podium au plecat acasă cu premii. Câștigătorii acestei etape sunt: Ecologie și protecția mediului, Premiul I – Andreea CLIPA, Alexandru HAPENCIUC și Alexandru TUCALIUC, Premiul II – Ilinca TOMA, Iuliana Elena ASAFTEI și Alexandru Constantin STAN, Premiul III – Alice Roberta BORDEA și Ana Maria POPESCU, Mențiune – Marina IZOT și Cristina IZOT; Istorie, Premiul I – Marilena-Ioana ZUZEAC, Alin Valentin MOCANU și Maria UNGUREANU, Premiul II – Paul BREABĂN, Ilie BIREȘ și Emilian PERDEI, Premiul III – Diana LUCESCU, Dorin MOISĂ și Ruben-Emanuel PAULIUC, Mențiune – Manuela Loredana AGAFIȚEI, Elena Andreea IFTODIE și Sabina MUNTEANU; Științe Socio-Umane, Premiul I – Minodora GRĂDINARU, Roxana Maria UNTURĂ și Andreea MOROȘANU, Premiul II – Lavinia ANDONE, Narcisa LEONTE și Mihăiță ANDRIOAIA, Premiul III – Raluca-Maria FĂDOR, Marius Adrian PAVEL și Zamfira VICOVAN; Geografie, Premiul I – Radu RUMEGA, Mihaela Emilia FLOCEA și Amalia Cătălina ANTONESI, Premiul II – Adina Petronela VIȚELARU, Bianca-Teofana ȚUȚUEANU și Sara Iulia GRIGORAȘ, Premiul III – Camelia BORZA, Beatris- Lavinia CARP și Delia-Florina GĂRGAN, Mențiune – Bianca- Mariana BEJENARU, Gabriela-Alis STOLER și Mioara TOMOROGA; Limba Franceză, Premiul I – Georgiana GRĂMIȘTEANU, Albertina GHEORGHIAN, Eduard PERLANOVSCHI și Delia PINTILIE, Premiul II – Nastasia TODIRAȘ, Angelica CONFEDERAT, Maria LUPU și Darius LUNGU; Fizică Distractivă, Premiul I – Claudiu CAPRA, Naomi SUSANU și Gabriela BODALE, Premiul II – Daniel BRAJINCA, Alexandru ȘTEFĂNESCU și Sebastian Zaharie MATEI, Premiul III – Claudiu APETRI, Andreea BĂRĂSCU, Andreea MORARU, Mențiune – Diana GROZA și Raluca RUSU; Electrotehnică, Energetică și Electromecanică, Premiul I – Flavius DRĂGOI, Eduard PAULIUC și Vlad CUCIUREANU, Premiul II – Rareș RUSU, Alexandru POPA și Alexandru BÎTÎCĂ / Răzvan-Georgel GHERVAN și Vlad-Ștefănel STOINEA, Premiul III – Răzvan Gabriel CROITORU și Sebastian Narcis POPA / Lucian LUPU și Andreea Ionela IGNAT, Mențiune – Alin Zaharie TILIHOI / Teodor TROFIN; Gastronomie, Premiul I – Rebeca GELAN, Premiul II – Constantin Lucian TOMA și Ștefania Iasmina ZGÎMBĂU, Premiul III – Elena DAMIAN și Oana CONDURACHI, Mențiune – Ioana Rodica MELNICIUC și Raluca BURLUI / Ioana CIORNEI și Andreea BUTNARIU; Ingineria produselor alimentare și Controlul și expertiza produselor alimentare, Premiul I – Radu MÎRZA și Ciprian DOBOȘ, Premiul II – Melina FINIȘ, Iemima BIGU și Anton AILINCĂI, Premiul III – Elena LUPU și Carmen GIURGIUVEANU, Mențiune – Diana MACOVEI și Ioana SANDU.
Menționăm faptul că ediția din acest an a Concursului „Student pentru 1 zi” a atras peste 390 de elevi din clasele a XII-a și a XI-a, reprezentând, alături de Caravana admiterii, una dintre activitățile tradiționale de promovare a ofertei educaționale a USV. Toate cele trei etape au beneficiat de implicarea conducerii USV, a cadrelor didactice responsabile pe discipline, precum și a echipei de studenți voluntari.
Read MoreConcursul de creativitate tehnică Fun Mechanics la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management
Săptămâna trecută, în ziua de 11 mai, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului de creativitate tehnică Fun Mechanics. Evenimentul a fost organizat de un colectiv coordonat de șef lucrări dr. ing. Luminița Irimescu, în parteneriat cu Sindicatul „Univers” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Pe durata celor 6 ore de concurs, studenții anului I, pasionați de mecanică, și-au validat îndemânarea, ambiția și creativitatea tehnică, realizând o aplicație tehnică dată.
Locul I a fost ocupat de echipa formată din: Bogdan Demec, Alexandru Olaru, Ionel Saghin, Alexandru Tănase și Claudiu Turcanu, studenți la specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini, coordonați de Daniel Policiuc.
Locul II a fost ocupat de echipa formată din: Alexandra Apetri, Tudor Chicaroș, Andrei Piscuc, Diana Rusu, Dragoș Rusu și Iulian Viziteu, studenți la specializarea Mecatronică.
Locul III a revenit echipei formată din: Andrei Baranețchi, Daniel Cutuhan, Dumitru Maftean, Raul Micuțaru, Vlad Mutescu și Mihai Seremet, studenți la specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini.
Concursul Fun Mechanics are drept scop prezentarea aplicațiilor în ingineria mecanică dintr-o perspectivă practică, contribuind, astfel, la dezvoltarea pasiunii, spiritului de echipă și talentului tehnic al studenților din anul I.
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, reprezentată la Conferinţa studențească națională PERFORMED
Facultatea de Științe ale Educatiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat, în data de 10 mai 2018, la Conferința studențească națională PERFORMED – Performanță și calitate în educație, ediția a VIII-a, și la Expoziția lucrărilor artistice ale studenților de la programul Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, ediția a VI-a. Evenimentele au fost organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Liliana Mâță, beneficiind de prezența a peste 30 de studenți de la Universitatea din Bacău, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. În sesiunile de comunicari, studenții au prezentat rezultatele cercetărilor din domeniul educațional, pe care le-au realizat împreună cu profesorii coordonatori din universitățile amintite. Conferința a prilejuit intercunoaștere între studenții celor trei universități și conectarea cu inovația din domeniul educațional.
Universitatea suceveană a fost reprezentată de Greciuc Marilena-Artemizia (Șerban) și Vieriu Ancuța, studente în anul II, programul Managementul Instituțiilor Educaționale, care, sub îndrumarea conf. univ. dr. Otilia Clipa, au propus lucrări de cercetare privind corelațiile dintre leadership, motivație și performanță în educație, precum și leadership și învățare în managementul școlar, lucrări foarte apreciate pentru partea teoretică bine documentată și, mai ales, pentru partea de analiză statistică realizată. Ambele studente USV s-au clasat pe podium: premiul I (Greciuc Marilena-Artemizia (Șerban) și premiul al III-lea (Vieriu Ancuța).
Menționăm faptul că premierea câștigătorilor s-a realizat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, printr-un proiect coordonat de conf. univ. dr. Liliana Mâță.
Evenimentul național a avut un impact pozitiv în rândul studenţilor Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, care au luat contact cu teme de cercetare actuale din domeniul educațional din alte universități și au putut valida faptul că există un învățământ de calitate în școala suceveană. Mai mult decât atât, participarea la această conferinţă a permis inițierea unor discuții privind realizarea de parteneriate între studenţii Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava și studenţii din celelalte universități participante, privind dezvoltarea unor proiecte de cercetare în domeniul educaţional.
Read More
Cariera în IT: dialog elevi-universitari-angajatori
Vineri, 11 mai 2018, au avut loc întâlniri ale elevilor suceveni din cadrul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” și Liceului Teoretic Filadelfia cu reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și ai companiei Pentalog, privind profesia de IT-ist.
Firma Pentalog este unul dintre liderii europeni în ceea ce privește furnizarea de produse software și consultanță în domeniul IT, dar și unul dintre partenerii industriali importanți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul universității sucevene. La aceste întâlniri, compania Pentalog a fost reprezentată de Ana Păduraru, Business Analist, și Daniel Anton Castravete, front-end developer, ambii fiind coordonatori de specialitate ai programului PentaStagiu.
Din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat prof. univ. dr. ing. Ștefan-Gheorghe Pentiuc, decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, conf. dr. ing. Mirela Danubianu, director al Departamentului de Calculatoare, însoțiți de David Gherasim și Alexandru Maciuc, studenți de excepție ai programului Automatică și informatică aplicată (anul IV de studiu) și laureați ai mai multor concursuri de robotică.
Aceste întâlniri succed altor două dialoguri similare între reprezentanții companiei Pentalog, cei ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și elevi ai Colegiului National de Informatică „Spiru Haret” Suceava și ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, care au avut loc la începutul acestei primăveri.
Dialogul s-a purtat în liceele sucevene și a avut ca subiect principal cariera profesională în IT, practicarea acestei profesii în România și provocările specifice la care trebuie să facă față un viitor specialist IT.
Au fost prezentate elevilor posibilitățile de formare în IT în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ale cărei programe în domeniu sunt situate pe poziții fruntașe în ierarhia națională, și realizările de excepție în robotică ale studenților suceveni.
Reprezentanții companiei Pentalog le-au arătat elevilor, din interior, cum se desfășoară viața unui specialist IT în cadrul unei firme multinaționale, definind piața de profil ca fiind una dinamică și competitivă. A fost atins și subiectul beneficiilor salariale, comparativ cu alte domenii, fiind prezentată plaja de valori în care se încadrează salariul unui IT-ist, concluzionându-se că este mai profitabil pentru un tânăr din IT, dar și pentru țară, ca activitatea acestuia să se desfășoare în România.
Prezentat din interior, lucrul în domeniul IT presupune combinarea competențelor tehnice generale cu cele software. Reprezentanții Pentalog le-au prezentat elevilor etapele elaborării unui produs software, pornind de la o nevoie identificată în piață, după care urmează cercetare și analiză. Mai întâi, produsului soft, definit din punct de vedere business, îi sunt trasate specificații exacte; ulterior, acesta merge spre echipa de dezvoltare, apoi este testat pentru a se asigura implementarea conformă cu specificațiile, astfel încât utilizatorii finali să se bucure de o experiență pozitivă.
În vederea sprijinirii și consolidării pieței de IT, Pentalog oferă un program de stagii pe 9 tehnologii, care este destinat atât studenților, cât și persoanelor care iau în considerare schimbarea profesiei.
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin baza materială de care dispune, prin calitatea și pregătirea cadrelor didactice, prin stagiile în țară și străinătate pe care le oferă studenților, constituie cadrul și punctul de start pentru o excelentă carieră în domeniul IT.
Concluzia generală a acestor dialoguri a fost că diferența dintre mediocritate și excelență în IT este dată de efortul depus încă din liceu și facultate, de pasiune, de implicare și studiu pe parcursul întregii vieți, și este recompensată prin beneficii salariale corespunzătoare.
Plurilinguisme européen et interculturalité
Biroul francez invită francofilii suceveni, miercuri, 16 mai 2018, ora 18:30, la un eveniment de promovare a plurilingvismului și diversității culturale europene, animat de prof. dr. Petronela Munteanu și prof. dr. Cristina Hetriuc.
Sub genericul „Plurilinguisme européen et interculturalité”, publicul se va familiariza cu elemente de cultură și civilizație francofonă și va putea participa la diverse activități interculturale, din cadrul cărora nu vor lipsi traduceri în limbile europene. De asemenea, concursurile tematice propuse de organizatori se vor finaliza cu diplome, premii dulci și alte surprize. Atmosfera va fi întregită de trubadurii francofoni contemporani, care vor interpreta, la diverse instrumente, opere muzicale din spațiul european.
Activitatea va fi prezentată de elevii francofoni și francofili din trei licee partenere și face parte din seria de activități propuse în cadrul parteneriatului școlar, inițiat sub egida Inspectoratului Școlar Județean Suceava, între cele trei colegii sucevene, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, și gazda evenimentului, Biroul francez.
Intrarea este liberă.
Read MoreConcursul de talente „Sucevenii au talent”
Organizația studențească Clubul de Marketing împreună cu sprijinul IFix Service, Sigur la volan, Dorna Medical, Almacri Dent, Centrul de Marketing și Asociația de Cooperare – Cultural Educațională Suceava, organizează vineri, 18 mai, începând cu ora 16:00 și duminică, 20 mai, începând cu ora 20:00, preselecția candidaților înscriși pentru cea de-a doua ediție a concursului de talente ,,Sucevenii au talent’’, în Auditorium-ul Joseph Smith, din Corpul F al Universității Ștefan cel Mare.
Etapa finală a concursului va avea loc duminică, 27 mai, începând cu ora 18:00 în aceeași locație.
Toți concurenții vor primi diplome de participare, de asemenea, concurenții cu numere de concurs meritorii, care se califică în urma jurizării pe unul dintre locurile 1,2,3, cât și cei care impresionează juriul prin originalitatea numărului prestat, vor primi premii și alte bunuri puse la dispoziție de către sponsorii evenimentului.
Date de contact: clubuldemarketing@gmail.com
Read MoreBronz pentru USV la Turneul Internațional de Fotbal „Carpathian Space”
În perioada 4-6 mai 2018, orașul Ivano-Frankivsk (Ucraina) a găzduit turneul internațional de fotbal pentru studenți Carpathian Space, la care au participat echipe reprezentative din Ucraina, Lituania, Polonia și România.
Ca urmare a implementării strategiei de internaționalizare a Universității „Ștefan cel Mare”, inclusiv prin realizarea unor acțiuni de cooperare cu parteneri din Europa Centrală și de Est, prin inițiativele dezvoltate la nivelul statelor din regiunea carpatică și colaborările interinstituționale, România a fost reprezentată de echipa de fotbal a universității sucevene.
Având în componență studenți de la mai multe facultăți, coordonați de conf. univ. dr. Bogdan Grosu și asist. univ. dr. Florin Onesim, echipa USV a reușit să facă o impresie frumoasă, situându-se pe poziția a treia, asigurându-și astfel medalia de bronz.
Echipa a fost formată din: Corniță Nicolae – FEFS, anul I, Sili Alexandru – FIESC, anul III, Hariton Ionuț – FEFS, anul I, Plohoi Mark – FSEAP, anul II, Tulei Vladimir – FLSC, anul II, Chicaroș Tudor – FIMMM, anul III, Vicol Dumitru – FIESC, anul II, Susanu Marin – FEFS, anul II, Susanu Victor – FSEAP, anul I, Moraru Vadim – FSEAP, anul II, Frunză Daniel – FIG, anul I, Buium Alexandru – FIMMM, anul II, Andreica Vasile – FIMMM, anul II.
Reprezentanții USV au apreciat în mod deosebit organizarea impecabilă și seriozitatea organizatorilor. Acest fapt, precum și satisfacția de a se afla pe podium, au determinat ca studenții să revină la Suceava nu doar cu medalii, ci și cu o experiență care să le dezvolte spiritul de echipă, cel competitiv și dorința de a fi mai buni atât pe plan sportiv, cât și academic. „A fost o competiție caracterizată de o organizare impecabilă, staff-ul ucrainean dând dovadă de o mobilizare și de o seriozitate maximă. Din fericire, băieții noștri au practicat un joc bun, bazat pe emulație, care le-a adus la sfârșitul competiției satisfacția de a se afla pe podium, obținând medalia de bronz. Sperăm că, la următoarea participare, rezultatele obținute vor fi și mai bune, vor asigura o vizibilitate pe măsură sportului universitar sucevean și vor contribui la promovarea imaginii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava”, a declarat asist. univ. dr. Florin Onesim.
Festivalul „Zile și Nopți Studențești” continuă la USV
Cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Zile și nopți studențești” (ZNSt) continuă la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) cu o nouă săptămână plină de evenimente, incluzând concursuri studențești individuale și pe echipe, evenimente educaționale extra-curriculare, spectacole de muzică și teatru, jocuri și activități sportive, noaptea muzeelor, conferințe și ateliere de lucru, acțiuni civice și seri sociale. Intrarea la aceste evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile. Printre invitați se află Mircea Baniciu, Mike Godoroja & Blue Spirit, Teatrul Matei Vișniec, Companiile multinaționale Capgemini și Mind Software.
Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe pagina web a universității www.usv.ro și pagina de facebook www.facebook.com/universitateasuceava .
Festivalul „Zile și nopți studențești” este un proiect coordonat de Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților Suceava, cu implicarea activă a Grupului de Inițiativă al Studenților din Basarabia (GIRB), Asociației Studenților din Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIRESC), Asociația Europeană a Studenților în Drept (ELSA), Asociația Internațională a Studenților în Științe Economice și Comerciale (AIESEC), Clubul de Marketing și Asociația Studenților Implicați în Dezvoltarea Carierei (ASTIDC).
ZNSt @ USV 2018 propune o abordare non-formală cu scopul de a atrage și implica studenții și elevii în activități extracurriculare de natură educațională, culturală, sportivă, socială și civică precum și de a dezvolta voluntariatul și capacitățile organizatorice ale studenților Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Program activități ZNST 2018 – Săptămâna a II – a
Read More