Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui joi, 25 iunie, începând cu ora 11, în Aula din Corpul E, conferinţa cu tema „Mai are moderatia politică o şansă în România de astazi?”, susţinută de Aurelian Crăiuţu, personalitate internaţională marcantă în domeniul filozofiei şi ştiinţelor politice.
Originar din Suceava, titular al unui doctorat obţinut în 1999 la Universitatea Princeton (pentru care a câştigat Premiul Leo Strauss, premiul american pentru Ştiinţe Politice acordat celei mai bune teze de doctorat în domeniul teoriei politice), Aurelian Crăiuţu este astăzi profesor în cadrul Departamentului de Științe Politice al Indiana University, Bloomington. A activat de asemenea la Duke University, University of Northern Iowa, Université Paris II, Panthéon – Assas. Cercetările Profesorului Aurelian Crăiuţu sunt orientate către gândirea politică și socială franceză (Montesquieu, Tocqueville, Madame de Staël, Guizot, Aron), ideologiile politice (liberalism, conservatorism), precum și către teoriile tranziției la democrație și ale consolidării democratice.
Autor a numeroase volume de specialitate publicate în străinătate, dintre care cităm doar: A Virtue of Courageous Minds. Moderation in French Political Thought, 1848-1830 (Princeton University Press, 2012), Tocqueville on America after 1840: Letters and Other Writings, edited and translated, with an interpretative essay, notes and appendices by Aurelian Craiutu and Jeremy Jennings (Cambridge University Press, 2009), Aurelian Crăiuţu a publicat volume şi în România: Dialog şi libertate: Eseuri în onoarea lui Mihai Şora [Dialogue and Liberty: Essays in Honor of Mihai Şora], volum editat de Aurelian Crăiuţu & Sorin Antohi (Bucureşti, 1997), Elogiu libertăţii (Polirom, 1998), Elogiul moderaţiei (Polirom, 2006).
Aurelian Crăiuţu a publicat de asemenea numeroase articole în reviste prestigioase, precum: American Political Science Review, Perspectives on Politics, The Review of Politics, History of Political Thought, Political Theory, European Journal of Political Theory şi History of European Ideas. Este editor asociat al European Journal of Political Theory.