Ansamblul studențesc Arcanul a plecat la drum în același an – 1963, ca   și instituția noastră de învățământ superior, reușind să se afirme cu   succes pe plan național și internațional. Cu ocazia semicentenarului,   anasamblul a organizat mai multe evenimente deosebite, între care se   numară concertul jubiliar prezentat pe scena Casei de Cultură Suceava,   în luna aprilie 2014.    
Cei care nu au reusit să asiste la manifestarea jubiliară, dar și pe   cei care doresc să se reîntâlnească cu tinerii nostri artiști, pot să urmarească povestea Arcanului USV, cântecele și dansurile   interpretate de membrii ansamblului pe posturile de televiziune TVR3 si   TVR Iași. 
Prima parte a concertului:    TVR Iași
Sâmbată, 10 mai, ora 19.30  
Duminică, 11 mai, ora 8.30    
(La TVR3, prima parte a fost prezentată luni, 5 mai, la ora 20.00, și   marți, 6 mai, la ora 8.55)


