În această primăvară, până pe 13 mai, studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava pot aplica pentru o nouă ediție a proiectului AIESEC Academy.
AIESEC Academy este un proiect care aduce educația non-formală cu un pas înainte, transformând cunoștințele teoretice în activități practice pentru studenții dornici de a profita de această oportunitate. Acest proiect pune în legătură mediul studențesc cu cel al afacerilor, fiind benefic pentru ambele. AIESEC Academy satisface, pe de o parte, nevoia tinerilor de a acumula noi cunoștințe în domenii variate de interes și de a face practică în companii deja consacrate, iar pe de altă parte, nevoia companiilor de a angaja tineri cu un nivel de cunoștințe ridicat, care dau dovadă de ambiție și entuziasm.
Proiectul se desfășoară în două etape. Prima etapă constă într-o serie de traininguri și workshop-uri cu scopul de a dezvolta cunoștințele studenților pe domeniul ales, precum și o serie de abilități care nu țin doar de dezvoltarea profesională, ci și de cea personală. A doua etapă oferă companiilor oportunitatea de a primi tineri bine pregătiți într-un stagiu de practică, în cadrul căruia aceștia vor avea ocazia să folosească informațiile acumulate și să descopere atmosfera de lucru dintr-o companie.
Anul acesta, proiectul va cuprinde domenii precum: Inginerie Alimentară, Comunicare, Marketing și IT.
Școala de Inginerie Alimentară este destinată studenților care își doresc o carieră în acest domeniu și care vor să afle detalii din „culisele” firmelor din mediul local.
Școala de Comunicare se adresează studenților care doresc să afle ce înseamnă să lucrezi în mass media. Aceștia vor primi informații direct de la persoane care activează zi de zi în acest domeniu.
Școala de Marketing oferă studenților interesați de acest domeniu detalii și strategii ce pot fi aplicate pentru a ajunge la publicul dorit. De asemenea, participanții vor putea afla ce însemnă și ce pași ar trebui să urmeze o persoană pentru a deveni un antreprenor.
Școala de IT se adresează studenților pasionați de calculatoare și care doresc să urmeze o carieră în acest domeniu. Aceștia vor putea interacționa cu persoane specializare, care sunt dispuse să își împărtășească cunoștințele.
Perioadade traininguri: 16-17 și 23-24 mai.
Perioada de practică diferă în funcție de fiecare companie în parte.