Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, continuă, începând cu data de 15 ianuarie 2020, seria cursurilor de limbă franceză, pe niveluri de vârstă și pregătire lingvistică, în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate”.
Proiectul este susținut de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și beneficiază de implicarea unei echipe performante de profesori de limba franceză, printre care: lector univ.dr. Mariana Șovea, lector univ.dr. Daniela Vereș, prof. Sophie Bordas, lector francez.
Așteptăm înscrierea dumneavoastră la cursuri, după cum urmează: grupă elevi, 6-10 ani, miercuri, ora 17:00, la Biroul Francez; grupă elevi, 10-16 ani, joi, ora 17:30, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”; grupă adulți, marți, ora 18:00, la Universitate, corp A, sala 302.
Menționăm că, la cerea cursanților, se organizează pregătirea lingvistică în vederea obținerii Diplomei de studii de limbă franceză (DELF) și a Diplomei de studii aprofundate de limbă franceză (DALF).
Pentru înscrieri și informații suplimentare: zilnic, la tel. 0723678083, între orele 14:00 – 18:00.
Permanența la Biroul Francez este asigurată de luni până vineri, între orele 17:00 – 19:00.