În anul 2029, orașul Suceava va găzdui una dintre cele mai importante competiții ale sportului universitar european, în urma deciziei Comitetului Executiv al Asociației Europene a Sportului Universitar (EUSA).
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA) la data de 26 octombrie a.c.. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniunii din 24 octombrie 2026, în urma evaluării dosarului de candidatură depus de universitatea suceveană. În categoria handbal, competiția pentru obținerea dreptului de organizare a fost deosebit de strânsă, reunind în faza finală trei orașe candidate. În urma procesului de evaluare, Suceava, prin Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV), a fost desemnată gazda ediției din 2029, devansând candidaturile orașelor Ankara (Turcia) și Varaždin (Croația).
Atribuirea organizării acestei competiții reprezintă o recunoaștere a capacității Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava de a contribui la dezvoltarea sportului universitar european și o oportunitate de a consolida vizibilitatea internațională a universității și a municipiului Suceava.
Obținerea dreptului de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029 are o semnificație deosebită în contextul performanțelor obținute de echipa masculină de handbal a USV. Formația suceveană a câștigat de cinci ori titlul de campioană europeană universitară, în anii 2017, 2022, 2023, 2024 și 2026. Aceste rezultate au fost obținute la competițiile desfășurate la Málaga (Spania), Łódź (Polonia), Podgorica (Muntenegru), Debrecen (Ungaria) și Salerno (Italia). În 2025, echipa USV a ajuns din nou în finala competiției, obținând medalia de argint.
Performanțele sportive reflectă continuitatea unui proiect dedicat handbalului universitar de performanță și contribuția sportivilor, antrenorilor și a tuturor celor implicați în susținerea echipei. În acest context, organizarea competiției europene la Suceava, în 2029, va oferi universității și comunității locale oportunitatea de a primi delegații universitare din întreaga Europă.
Organizarea Campionatului European Universitar de Handbal va contribui la promovarea municipiului Suceava ca destinație pentru competiții sportive internaționale și va crea premisele unor schimburi interculturale și ale consolidării relațiilor dintre universitățile europene. Sunt așteptate să participe 12 echipe masculine și 12 echipe feminine, reprezentând campioane universitare naționale din diverse țări europene. În total, sunt așteptați la Suceava peste 1000 de participanți din străinătate pe parcursul celor 8 zile de desfășurare a acestui eveniment.
Evenimentul va aduce în prim-plan valorile sportului universitar, precum performanța, fair-play-ul, spiritul de echipă și cooperarea internațională, oferind totodată comunității academice și publicului local posibilitatea de a participa la un eveniment sportiv european de anvergură.
Prin această atribuire, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea sportului universitar și față de consolidarea rolului său în cadrul comunității academice europene.





